Se spune „că nimeni nu-i profet în ţara lui”. Ce să mai zicem de un târg precum Galaţiul, unul care îşi trage parcă din ce în ce mai greu sufletul şi în care nu mai miră pe nimeni că rata şomajului a ajuns printre cele mai mari din ţară, că întreprinderile intră în insolvenţă pe capete, că nu a mai fost o investiţie majoră de ani de zile. Fie că vorbim la nivel local, judeţean sau central, vizavi de Galaţi n-am asistat decât la tentative palide de la a salva regiunea de la „deşertificarea” economică şi socială. Nu trebuie să fii Nostradamus ca să-ţi dai seama că, în astfel de condiţii, viitorul Galaţiului are mai degrabă tente cenuşii.
Să nu credeţi însă că, dacă noi rămânem captivi într-un soi de imobilism păgubos, restul ţării stă pe loc. Iar asta este valabil şi pentru companiile gălăţene care, de bine, de rău, mai mişcă. Desigur, la noi nu se construiesc nici drumuri, nici autostrăzi, de modernizarea porturilor vom vorbi la concret, poate, peste câţiva ani, iar pe calea ferată e mare minune când mai trece vreun tren. La alţii, unii care au reuşit să fie mai convingători decât liderii gălăţeni, se poate însă. Chiar în aceste zile CNADNR a anunţat că un tronson din autostrada Braşov – Tg.Mureş – Cluj – Oradea va fi construit de un consorţiu de firme. Firme gălăţene! E vorba taman de unele dintre cele mai puternice firme de profil din Galaţi: Arcada, Vega’93 şi Lemacons. Bravo lor! Au prins un contract de 40 milioane de euro, din care 85 la sută bani europeni. La noi nu s-a putut. Noi, aici, trăim în judeţul lui „nu se poate”. Şi uite aşa, firmele gălăţene, în loc să construiască, eventual, pentru concitadinii lor, vor construi pentru braşoveni sau clujeni.
Dar nu trebuie să ne uităm numai la firmele gălăţene care trebuie să plece în alte zone ale ţării pentru a găsi contracte, ci e suficient să ne uităm la simplii cetăţeni. Tinerii, dacă e să meargă la o facultate, aleg în primul rând oraşele în care ştiu că vor găsi şi locuri de muncă după absolvire. Dar, cu excepţia unor domenii de nişă, a început să plece din oraş şi mâna de lucru calificată, indiferent de vârstă, orientându-se spre oraşele în care găsesc şi mai multe firme, şi un mediu mai civilizat, şi unul în care „se întâmplă ceva” în sensul regăsirii unui soi de normalitate citadină care la Galaţi rămâne doar un vis.
Ieri a venit la Galaţi secretarul de stat responsabil pe partea de IMM-uri şi mediul de afaceri, dl Cătălin Beciu. Vorbea dumnealui de banii din contractele cu statul care trebui să dezvolte infrastructura, să dea de lucru firmelor, să genereze locuri de muncă. Planurile astea par pentru gălăţeni „dintr-un alt film”. Pentru noi, infrastructura asta minunată e un soi de Fata Morgana după care tot întindem mâna cu disperare, dar nu apucăm niciodată să o atingem. Şi banii se duc, trec pe lângă noi, cu tot cu firme, cu drumuri, cu specialişti, cu investiţii care atrag alte investiţii, o iau spre zări mai bune, tot mai îndepărtate de noi.
Dar cel mai grav pentru Galaţi este că până şi speranţa trage aici să moară. Un soi de resemnare deprimantă se aşterne ca un giulgiu peste oraş, peste judeţ şi parcă nu ne-am mira dacă într-o zi Galaţiul ar fi pur şi simplu şters de pe hartă. La urma-urmei, ce rost ar avea să însemnăm un loc în care nimic bun nu poate să mai prindă rădăcini?
