Un cititor nemulţumit a venit la ziar să ne spună că în rezervorul automobilului său, şi cu câţiva litri rămaşi de sămânţă pe fund, a intrat mai multă benzină decât capacitatea cunoscută.
Un altul, mai isteţ, care trecuse prin aceleaşi nelinişti „filozofice” cu privire la dimensiunile rezervorului de la maşina sa, care înghiţea mai mult decât îi permiteau proporţiile, a făcut o experienţă. S-a dus personal, cu „sărut mâna”, la pompă, că altfel nu-ţi dau benzină într-un bidon nici să-i tai, spunând că are nevoie de carburant pentru un motor de barcă. Cinci litri a cerut, cinci i s-au dat în recipientul la purtător. Numai că pârdalnicul de bidon arăta cam cu juma de litru mai puţin decât îi era stasul. Q.E.D, ne-a declarat omul mulţumit.
Acum, noi cu reclamaţiile la forurile competente ne-am lămurit. Cică nimic nu se confirmă. Cu măsurătorile metrologice, de asemenea, nu avem cum să ne punem, că e treabă ştiinţifică şi-ţi dau profesioniştii cu ea exemple cât cuprinde. Dar şi când doi îţi spun că eşti ameţit, nu prea poţi să de plimbi liniştit pe stradă, te duci şi tu, ca omul, la culcare.
Aşa că am lansat sesizarea, doar-doar or mai veni unii cu argumente. Şi ne-am trezit cu interpelări la scenă deschisă: că se fură peste tot, că e o practică, că guvernul e de vină şi toate celelalte argumente cu care noi, românii, ieşim de-a valma la bătaie de câte ori ni se oferă ocazia. Fără să producem dovezi sau să-i înnebunim pe cei în cauză cu reclamaţiile.
Carevasăzică, impresia generală este că trăim într-un spaţiu haiducesc, unde cine poate oase roade şi ocaua cea mică nu se mai războieşte demult cu ocaua lui Cuza, dispărută din peisaj. Mai mult, legile stricte şi pe care trebuie să le respectăm, doar trăim într-un stat de drept, nu permit oricărui cetăţean să se convingă pe pielea, sau rezervorul propriu, dacă a plătit pentru cât a cerut sau pentru cât îi indică pompa.
Iar gramul acela providenţial, pe care l-ar pierde fiecare român la litrul său achitat corect, fără lipsa unui ban, s-ar putea aduna în tonele averilor fabuloase ale celor care deţin fieful carburantului în România. E o teorie plauzibilă, însă tot teorie rămâne.
În cazul în care controlul avizat nu reuşeşte – sau nu doreşte, cum spun unii cititori - să dovedească valabilitatea ei, ce şansă mai au consumatorii? Păi să vă spun eu! Au aceeaşi şansă ca de a demonstra că în punga de făină este exact cantitatea scrisă pe ambalaj, că pâinea cântăreşte cât trebuie sau cântarul pe care îşi pun fructele în supermarket arată greutatea reală.
Nu ne cunoaştem drepturile, fraţilor şi asta ne face pradă sigură a oricui vrea să ne tragă pe sfoară. În comerţ e ca în politică! Ne jenăm să întrebăm, să facem sesizare, să cerem explicaţii, şi asta pe banii noştri, nu pe profitul lor.
Ca să nu mai vorbesc de faptul că noi, cei care plătim, suntem mai mereu cu fruntea plecată în faţa grabei, impoliteţii şi indiferenţei cu care ne închid gura. Şi nu e vorba aici numai despre vânzătorul de la pompă, ci şi despre controlorul plătit din bani de la stat să verifice corectitudinea comerţului românesc. De la roşia din piaţă la cartea de pe raft, rochia din magazin, pâinea din galantar, până la litrul de la pompa de benzină. Ştiţi vorba aceea, hoţul cu un păcat, păgubaşul cu o mie…
Ce-ar fi să-i umplem de reclamaţii (era să spun de păcate) pe toţi metrologii, inspectorii, controlorii care nu găsesc nimic acolo unde noi vedem cu ochiul liber că suntem jefuiţi ca în codru? Poate, în prima fază nu vom avea câştig de cauză (doar ştim unde trăim), însă, măcar o să le dăm serios de treabă.
