Culiţă e numele fals al unui personaj generic. El poate reprezenta românul mediu ce se pricepe la toate, e descurcăreţ şi când înşală statul se simte onorat.
E unul dintre puţinii supravieţuitori autentici ai epocii Ceauşescu, un om blând, bun amic al halbei de bere mok şi al ţigărilor altora, inamic declarat al impozitelor şi duşman ireductibil al instituţiilor „deconcentrate” care-l mai vizitează, din când în când, ba să-i taie lumina, ba să-i oprească apa, ba să-l taxeze pentru vreo amendă neplătită de ani verzi.
Culiţă s-a simţit păcălit de comunişti şi a crezut că odată ce ăia au căzut, în era nouă va curge lapte şi miere şi statul îl va lăsa în plata domnului. Ei, aş! A constatat Culiţă că statul de drept îi poate lua chiar mai mult din bătătură şi din buzunare, dacă se mobilizează în numele „interesului general” şi vine să-l execute.
Drept urmare, în locul unui prăpădit gard de lemn ce-i înconjura o păcăleală de service auto şi casa bătrânească, şi-a trântit Culiţă un gard de tablă înalt de 2,5 metri şi o poartă aşişderea, de nu mai poate trece executorul decât cu tancul.
Şi-a încercat norocul în politică şi s-a înscris prima dată la liberali, apoi a mers la ţărănişti, pe urmă s-a lipit la umanişti (conservatori), iar în cele din urmă, pentru că-i era simpatic Becali, la PNG. Din toate peregrinările astea s-a ales cu diverse promisiuni fanteziste. Că-i vor scoate linia de tramvai de pe stradă şi-i vor pune troleibuze, ca să nu i se dărâme casa, că-i vor aduce gratis lemne de foc dacă iese cine trebuie, că-i vor da o funcţie plătită ca şefuleţ de organizaţie în mahala etc.
Deşi a mers conştiincios la vot de fiecare dată din ’89 încoace, întotdeauna i-a ieşit invers decât interesul. S-au ales ai lui de vreo câteva ori, tramvaiul îi zguduie casa şi acum, lemne n-a văzut, nici funcţie plătită de partid, nici viaţă mai bună, „‘tu-i ceapa mă-sii!” Pe urmă au ieşit ceilalţi şi i-au dat cu flit. Când şi-a luat seama şi a schimbat partidul, peste câteva luni acesta a trecut în opoziţie.
Scărpinându-se la basca lui de mecanic auto, ce şi-a zis meseriaşul: „Ia să stau eu cuminte, că poate se-ntorc repede la putere şi pun şi eu de-o fasole!”. Când a văzut că opoziţia se lungeşte, a trecut la cei cu pâinea şi cuţitul, dar, vai!, au venit din nou alegeri generale, cuţitul şi pita au trecut la alţii şi Culiţă iar a rămas neconsolat.
Ba, mai mult, s-a trezit cu nişte impuneri pentru impozitul neplătit la un IMS, o ruginitură ce-i putrezeşte în fundul curţii, pe care-l folosea la cărat morţi sau nuntaşi pe vremea lui nea Nae, Poliţia Circulaţie l-a amendat şi i-a luat permisul pentru că a deranjat pe traseu o cucoană cu pile, Pogea i-a trântit impozitul forfetar pentru o firmuliţă inofensivă, câinele lup i-a fugit din curte, fosta soţie îl terorizează cu pensia alimentară pentru fiul student, amicii nu mai dau ţigări pe degeaba, doamna Petrica de la barul din colţ nu-i mai dă bere pe caiet, vai de basca lui!
Ei, în condiţiile astea, au venit şi europarlamentarele cu o pleiadă de personaje la promisiunile cărora Culiţă n-a mai „pus botul”. Pentru prima dată a stat acasă şi a băut vin negru de la vecinul Gică, a fript nişte mici şi a dezbătut despre nemurirea sufletului cu un poet cam aerian ce-i este vecin.
Căci, nu-i aşa, cine-i nebun să meargă la vot pentru nişte politicieni ce nu numa’ că nu-ţi dau ţigări din pachetul lor, dar ţi le mai şi confiscă pe ale tale?
