A fost odată, în zorii vremurilor durbace, un butic. Dar nu unul de acela, franţuzesc, „boutique”, de care are, de exemplu, şi Christian Lacroix. Nu, un butic de-al nostru, care vindea de la gumă de mestecat şi prezervative până la detergenţi, sucuri, chiloţi, bere, ciorapi, votcă, bomboane, ciocolată, parfumuri, covrigi şi cosmeticale. Era, ce-i drept, mai răsărit decât un chioşc, dar îşi făcuse şi el un locşor lângă multe alte coşmelii comerciale, pe unde s-a putut: ba pe un trotuar, ba într-o parcare, ba pe un teren sau pe un spaţiu verde între blocuri. Ce atâta pagubă, doar era util, găsea omul, la orice oră, o bere sau un bic! Şi nici nu ocupa mult spaţiu!
Anii au trecut, buticul a crescut. S-a extins, că înainte abia încăpea în el vânzătoarea. Şi-a tras platformă de beton şi termopane. A prins curaj şi s-a-nălţat. Mai întâi o mansardă, pe urmă un etaj. Şi-a săpat şi-un demisol… dacă tot era vadul bun pe Brăilei, Coşbuc, Regiment 11 Siret, Bălcescu, Oţelarilor ori Traian. De ce să rămână un amărât de butic şi să nu se facă minimarket?
Şi dacă tot birocraţia se mişca greu, nu mai bine întâi construia şi abia pe urmă cerea intrarea în legalitate? Că n-or avea autorităţile inimă aşa câinoasă ca să-i demoleze mândreţe de clădire! Şi pe sistemul „primarul Eugen Durbacă a dat, primarul Dumitru Nicolae a autorizat”, fostul „buticar”/ „chioşcar” are acum autorizaţie de construire perfect legală şi e proprietar pe ditamai clădirea!
Şi iar au trecut anii, iar fostul butic a schimbat cu macazul. A devenit sediu de bancă, farmacie, magazin de haine de fiţe ori de piese auto, firmă de creditare sau… cazino. Iar proprietarul fostului butic, care azi priveşte lumea de sus, se întreabă de ce nu ar deveni proprietar şi pe teren.
Şi ajungem la miezul problemei, de care, de câteva luni, aleşii se tot împiedică: vânzarea unor terenuri aflate sub construcţii. Mai ales că nevoie de bani avem şi, vorba primarului Marius Stan, de ce să fie Primăria cel mai mare dezvoltator imobiliar din oraşul acesta? E drept că s-a sesizat chiar unul dintre aleşi, liberalul Mihail Bucatanschi, că terenurile cu pricina sunt „sub construcţii care au fost făcute iniţial ilegal, lipsite de orice urmă de urbanism şi care au intrat de-abia ulterior în legalitate”.
Astăzi, aleşii locali ar putea decide vânzarea a şapte terenuri. Sau nu. Caz în care proprietarii clădirilor vor mai aştepta o tură, două, până se armonizează astrele… electorale din legislativul local. Asta, ar zice unii, e ocaua mare a Primăriei.
Nu la fel de norocoşi sunt, însă, foştii chioşcari. Cei care s-au trezit cu chioşcurile demolate, în numele unei juste şi necesare ca aerul reabilitări urbane, şi cărora li s-au promis în van galerii comerciale. Galerii care n-au mai apărut niciodată. Asta ar fi ocaua mică...
Şi ca să nu vorbim doar teoretic, iaca şi exemplul concret. Pe Oţelarilor, în zona fostului sediu al Poştei, toate chioşcurile şi buticurile, chiar şi alea mai spilcuite, au fost rase. Nu şi construcţiile cu etaj din staţia de maxi-taxi, care, pe vremuri, au fost şi ele nişte buticuri. De pildă o fostă cofetărie-braserie devenită acum cazino, unde proprietarul vrea să cumpere terenul de sub construcţia cu etaj...
Nu ne punem în calea dezvoltării urbane şi economice a Galaţiului, doar ne întrebăm cum se face că unele lucruri sunt judecate cu ocaua mare, altele cu ocaua mică…
