Termoficare de te trec fiorii!

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Mai este cam o săptămână până când ar trebui să înceapă probele de încărcare a reţelei de termoficare… Dar nimeni nu bagă mâna în foc că vom şi avea căldură la iarnă. Se va mai găsi de la 1 octombrie încolo ceva abur pentru a dezmorţi instalaţiile, dar mai departe nu se ştie!

Noi ce să mai credem? Prin primăvară, autorităţile ridicau din umeri şi îşi declarau neputinţa în recuperarea datoriilor care sufocau Apaterm şi Electrocentrale. Sistemul centralizat de termoficare părea numai bun de dus la groapă. Acum, locul defunctului Apaterm a fost luat de Calorgal, dar noua societate nu pare a fi decât o altă Mărie cu aceeaşi pălărie a unui sistem ineficient şi gripat de datorii. Mai mult, nici până în prezent autorităţile nu au reuşit să facă o diagnosticare a sistemului de termoficare, pentru a şti exact câte apartamente mai sunt branşate la acesta. Am intrat, iată, în toamnă, dar abia acum se realizează caietul de sarcini pentru licitaţia prin care va fi atribuită realizarea studiului. Altfel spus, municipalitatea va afla abia vara viitoare câţi gălăţeni vor căldură iarna asta!

Nu-i de mirare că bâlbele în gestionarea sistemului centralizat le dau încă de pe acum fiori gălăţenilor. Singura regulă valabilă pare a fi „scapă cine poate”. Varianta cea mai bună ar fi instalarea unei centrale de apartament, însă dacă ne gândim cât costă proiectul, instalaţiile, montajul, renovările ulterioare, mai că te apucă disperarea. Iar dacă, de bine, de rău, un om în putere ar mai reuşi să acopere costurile unei asemenea minuni, ce ar putea să facă un pensionar sau o persoană care trăieşte cu salariul minim pe economie şi mai are şi vreun copil, doi pe lângă casă? Aceştia fie sunt condamnaţi la îngheţ, fie vor fi nevoiţi să folosească reşouri, calorifere electrice, iar facturile pentru o asemenea variantă nu sunt deloc mici. Dacă la asta s-ar mai adăuga şi facturile la întreţinere, atunci, cu siguranţă, iarna va fi lungă şi grea pentru mulţi gălăţeni.

Grav este şi că, în lipsa unei perspective clare privind termoficarea Galaţiului, încep să fugă din sistem taman cei care până acum au fost bun-platnici şi care, deşi dispuneau de un oarecare confort material, nu-şi punea problema de a renunţa la sistemul centralizat, fiind mulţumiţi de „căldura de la bloc”. Asta înseamnă că, de resuscitatul Calorgal fug taman clienţii cei mai buni, care formau „structura de rezistenţă” a încasărilor care se făceau pe vremea Apaterm. Oamenii nu mai pot fi ţinuţi nici măcar cu forţa în sistem. De exemplu, acele „zone unitare de termoficare”, din care, teoretic, nu puteai să te debranşezi, pentru a nu destabiliza, chipurile, sistemul, încep şi ele să se dezintegreze. Sub ameninţarea frigului, oamenii preferă să se debranşeze clandestin şi să rişte fie şi plata unor amenzi decât să mai rămână într-un sistem centralizat care nu se ştie dacă va mai fi sau nu funcţional vreodată.

Toate astea spun multe despre încrederea pe care cetăţenii o mai au în autorităţile publice. E o realitate care ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru administraţia locală. Relaţia cu cetăţeanul e profund alterată într-o chestiune esenţială pentru traiul de zi cu zi. E o stare de nemulţumire care mocneşte şi care duce tot mai mult la îndepărtarea cetăţenilor de cei ce ar trebui să le reprezinte interesele în conducerea comunităţii. Iar gălăţenii nu mai sunt dispuşi să plătească la nesfârşit oalele sparte de alţii.

Citit 1672 ori Ultima modificare Marți, 22 Septembrie 2015 19:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.