Răspunsul ar trebui să fie simplu: păr. Nu, dragii moşului, în economia situaţiei actuale, unu şi cu unu nu mai fac demult doi. Iar chelul s-ar putea să fie autorul fasonului pe care-l are şi să considere că, în felul acesta, mintea lui neumbrită de plete face faţă mai bine situaţiei de criză. Iar dacă nu face, îşi poate pune liniştit o tichie de mărgăritar, că se poartă şi dă bine la anturajul politic. Aşadar, îi trebuie bani.
Chestia este că pleşuvii de gândire sunt câtă frunză câtă iarbă, vedeţi declaraţiile unora şi altora, şi mai emit şi pretenţii. Părul, săracul, n-are nici o vină pentru ce cap acoperă. Şi dovada clară a raţionamentului de mai sus sunt caschetele. Adică acoperământul care adăposteşte de ploaie şi de vânt chestiile purtate pe umeri drept cap de cei 40 de hoţi, fără Ali Baba-ul aferent, din poliţia constănţeană, care au intrat ieri în contact direct cu Parchetul.
Oameni buni, nu e vorba despre unul, doi acolo, ci de jumătate din efectivul capitalei de Litoral. Vad bun, turişti sensibili şi alte alea. Corupţia nu mai pare un simplu cuvânt de dicţionar DNA, ci o practică milenară a poporului român. La câţi avem, pe lângă cei dovediţi, intrăm uşor în folclorul european cu deprinderi din astea, tradiţionale.
Mai că-mi venea, ieri dimineaţă, să-i dau vicepremierului de interne, gălăţean de-al nostru, un telefon şi să-i spun aşa, ca de la om la om: mai răsfiraţi-i băieţi, că se vede tare urât din teritoriu. Ce să-i mai spun eu cititorului care vine amărât că nu-şi mai găseşte maşina furată acum zece luni, sau celui care reclamă că a fost amendat el şi vinovatul e altul, cu grade sau funcţie, sau bărbatului care ieri dimineaţă se plângea, direct la mica publicitate, că de organe s-a săturat, că i-au făcut praf maşina şi…
Să mă declar de partea poliţiei române, când ea e decimată cu mascaţi direct la locul de muncă? Păi îmi cade şi mie părul de ruşine. Ca să nu mai vorbim de cine şi cum mă blagosloveşte pe toate canalele, pentru că oamenilor le-a ajuns cuţitul la os.
Funcţionarul îi suduie şi-i umileşte, poliţia îi amână sau îi dijmuieşte, autoritatea politică îi înşală şi îi foloseşte şi, colac peste pupăza crizei şi a belelelor zilnice, mai cade şi rotativa ziarului, de nu mai află dis-de-dimineaţă cum au făcut unii de şi-au pus ditamai malul fluviului pe numele lor.
Asta apropo de ce îi trebuie fiecăruia. Mie tare mi-ar fi trebuit un utilaj de rezervă azi noapte Şi un suflet la fel, că cel disponibil s-a rupt bucăţi în faţa situaţiei în care a fost pus ziarul nostru…
Dar să ne întoarcem la tichia de mărgăritar a epoleţilor care nu văd viteza decât la pifani, nu reuşesc să dea amenzi decât cui întinde banii înainte de a vedea procesul verbal, şi nu găsesc acul în carul cu fân decât atunci când îi împunge. N-au ei salarii serioase? Nu ar putea beneficia de respectul şi sprijinul cetăţenilor? Normal că ar putea. Dar, în loc de asta, dumnealor au nevoie de banul gros şi rapid în buzunare.
Exemplul de la Constanţa e copleşitor. Te lasă cu gura căscată. După care, român fiind, te întrebi unde mai duce şi nebunia asta. Va pieri sămânţa răului din zona administrativ-legală? Le-o creşte părul unduios poliţiştilor, ca să nu mai caute tichii de mărgăritar prin buzunarele oamenilor?
Un coleg mai bun de gură m-a liniştit urgent: parcă dumneavoastră nu ştiţi cine şi-a făcut prima dată case pe pământ! Şi, dacă ştiu, ce?
