Lansarea ofertelor băncilor care „se prind” în această horă care se numeşte „programul naţional prima casă” pune pe gânduri mii de români. Fiecare se socoteşte, se gândeşte, calculează, speră, se încruntă, scade, adună, aplică radicali şi face ecuaţii, doar-doar s-o încadra în condiţiile de creditare.
Pentru că trebuie să recunoaştem, sună frumos să îţi cumperi o căsuţă a ta, cu sprijinul şi garantarea statului. Este drept, încă nu s-a lămurit nimeni ce va păţi acel nefericit care se va trezi că nu îşi mai poate achita ratele. Se ştie că i se va aplica o perioadă de graţie, însă despre ce se va întâmpla după nu prea vorbeşte nimeni…
O altă problemă este natura veniturilor luate sau nu în consideraţie de fiecare bancă în parte. Sau cuantumul dobânzilor. Te poţi pierde cu uşurinţă printre ofertele bancare ce fac referinţă la Euribor şi Robor, comisionul pentru acordarea creditului (?!) sau comisionul de evaluare anuală. Ce poate însemna „dobândă anuală egală cu rata medie a dobânzilor interbancare ROBOR la 3 luni plus 1,9%”? De ce nu se precizează clar şi concret valoarea dobânzii?
Desigur, statul nu este obligat să îmi traducă mie, pe româneşte (auzi, ce pretenţii şi la mine!) cu ce se mănâncă creditele astea bancare; până la urmă, dacă mă interesează, pot să angajez un specialist sau pur şi simplu să pun burta pe carte şi să studiez ce şi cum. Cui îi pasă că în ţara asta oamenii fără casă nu sunt neapărat licenţiaţi în economie bancară?
Dar problema nu constă nici în terminologia de specialitate, nici în condiţia unui venit minim în familie de 600 de euro şi nici măcar în faptul că nimeni nu ştie clar cum se vor recupera banii de la datornicii fără speranţă, astfel încât statul să îi ajute, nu să ia pielea de pe ei.
Problema cea mai importantă rămâne încrederea românilor în produsele politicienilor noştri. Pentru că acest program este un produs politic, al unui guvern politic dintr-o ţară condusă de un preşedinte care peste câteva luni va candida, cu sprijinul unui partid politic, pentru încă un mandat.
Şi în ţara asta în care lucruri elementare se schimbă de la o zi la alta – azi ai radare fixe şi iei amenzi, mâine, nu, asta ca să nu mai amintesc de joaca de-a prima înmatriculare! – cine are încredere că acest program va fi garantat şi se va desfăşura fără probleme şi anul viitor, sau în următorii ani? Un nou guvern, un nou preşedinte sau un nou parlament ar putea schimba datele problemei; nu că ar fi primul program naţional modificat ori pur şi simplu sistat…
Ce s-ar întâmpla în astfel de cazuri cu românii care au luat credite? Ne uimeşte tupeul unor bănci care în vreme de criză au decis reevaluarea bunurilor puse gaj şi care au transmis clienţilor că garanţiile nu mai sunt la fel de bune ca anul trecut… Este drept, în astfel de cazuri pot acţiona instituţiile statului – comisariatele de protecţia consumatorilor, de pildă – sau poate fi dată în judecată banca.
Însă, vorba proverbului, până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii, iar în ţara asta, se ştie, toţi politicienii au aură deasupra capului…
