După democraţie originală, economie de piaţă originală şi coaliţii de guvernare originale avem parte, din plin, şi de o criză economică din care nu lipsesc elementele de originalitate.
Dacă e să vă amintiţi, acum vreo nouă luni, cam pe când începeau să pice bursele mai peste tot în lume, guvernanţii ne asigurau că „economia duduie”, iar criza financiară va trece peste plaiurile mioritice precum un vânticel de primăvară. Se dădeau încă previziuni de creştere economică, se vorbea de creşteri spectaculoase de salarii în domeniul bugetar, de investiţii gârlă. Totul mergea strună că, de, se apropiau alegerile parlamentare…
După formarea noului guvern, socotelile s-au ajustat din mers. Mai întâi s-a vorbit de creştere economică negativă, apoi, de-a dreptul, de recesiune. Din păcate, nici în continuare semnalele contradictorii n-au încetat să persiste. Iar în ultima vreme chiar s-au înmulţit pentru că, fatalitate, la orizont sunt alegerile prezidenţiale.
Guvernul încearcă să ne convingă, mai ales că vin şi banii din împrumuturile externe, că suntem pe calea cea bună în depăşirea dificultăţilor. Ni se promite chiar un plan anticriză revăzut şi adăugit mai dihai decât cel de până acum. Dacă însă ne luăm după declaraţiile prezidenţiale, mai că am crede că pe Dealul Cotroceniului cântă cucuveaua. Dintr-un imbold de jucător, preşedintele informează Guvernul că „ne prăbuşim”, se ia şi cu băncile de gât că nu coboară dobânzile, cu instituţiile europene că nu aprobă mai repede recapitalizarea CEC.
Nici partidele nu se lasă mai prejos. Fiecare cu criza lui, cu planul lui, cu candidaţii şi miniştrii lui. Unul vrea să „umble” la impozitul pe profit, altul la TVA, impozitul forfetar când apare, când dispare. Se vorbeşte de amânarea unor datorii la bugetul de stat, dar pe partea cealaltă apare întrebarea din ce taxe se vor acoperi „găurile”, se vorbeşte de „Prima casă”, „Prima brazdă” ca motoare ale stimulării economiei, dar apar întrebări în legătură cu „băieţii deştepţi” care vor profita de aşa oportunităţi.
În acest timp, în economia reală, mediul privat abia mai gâfâie. Drept dovadă, sumele colectate la bugetul de stat sunt departe de proiecţiile iniţiale, ştirile despre falimente, blocaje în plata salariilor sau disponibilizări fac parte deja din cotidian.
Partea proastă este însă că, pe fondul semnalelor contradictorii pe care le dă unul sau altul din cercurile puterii, întreprinzătorii nu prea mai ştiu încotro să o ia. Nici până acum mediul economic, mai ales pe zona fiscală, nu a excelat în predictibilitate, însă acum chiar că e greu de spus ce ne aşteaptă mâine, fie că-i de bine, fie că-i de rău.
O parte din afaceri au mers, până acum, şi în virtutea unei oarecare inerţii, pe comenzi sau contracte mai vechi. Numai că, în lipsa unui imbold coerent în sfera economică, cu o piaţă în care riscurile sunt greu de evaluat, starea de expectativă devine de-a dreptul contagioasă.
Asta înseamnă că „maşinăria” economică poate începe să dea rateuri chiar şi în acele domenii în care lucrurile ar trebui, în mod normal, să meargă cât de cât bine. S-ar împlini astfel viziunile/declaraţiile pesimiste, deşi ar fi loc şi de ceva optimism.
Se spune că, la o adică, în orice criză există şi o oportunitate. Din păcate, până acum, la noi criza a scos la suprafaţă doar oportunismul.
