Declinul demografic înregistrat în ultimul sfert de secol pune în pericol sustenabilitatea sistemului de pensii. Concluzia îngrijorătoare le aparţine specialiştilor Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. Dacă trendul demografic de după Revoluţia din 1989 continuă în acelaşi ritm, populaţia ţării va ajunge la doar 16 milioane de locuitori, la jumătatea secolului. Scenariul valabil pentru atunci este că pentru fiecare 100 de persoane cu vârstă aptă de muncă vor reveni 52 de persoane vârstnice, faţă de 25, câte sunt în prezent. Cum ar mai putea fi susţinut pe linie de plutire sistemul public de pensii, în acele condiţii? Răspunsul, care nu poate fi decât ghicit, nu este deloc în măsură să ne liniştească.
Şi gălăţenii rămân tot mai puţini, de la an la an. Doar pe parcursul lui 2014, populaţia judeţului a scăzut cu peste 1.600 de persoane, fără a-i pune la socoteală pe cei care au plecat în alte judeţe sau din ţară pentru a-şi găsi locuri de muncă. Dacă, în 1992, judeţul Galaţi avea în jur de 640.000 de locuitori, ultimul recensământ al populaţiei, realizat în 2011, a scos la iveală o populaţie de doar 530.000 de persoane. Nu suntem însă doar mai puţini, ci şi mai bătrâni. Astfel, presiunea pusă pe sistemul public de pensii este cu atât mai mare.
Partea şi mai neagră a fenomenului de scădere demografică este că, odată cu scăderea natalităţii şi cu creşterea speranţei de viaţă, se măresc substanţial şi costurile îngrijirilor medico-sociale. Numărul şi ponderea mare a persoanelor ajunse la vârsta a treia înseamnă şi o nevoie crescută de asemenea servicii, fenomenul fiind mai accentuat în zona de sud-est a ţării.
Plecarea a mii de gălăţeni la muncă în străinătate este, de asemenea, un fenomen care, deşi atenuat în ultimii ani, contribuie la creşterea presiunii pe sistemul de pensii. Şi alte ţări din Europa, precum Germania, Italia sau Austria, se confruntă cu scăderea drastică a natalităţii. Faptul că aceste state sunt dezvoltate contribuie însă la diminuarea presiunii asupra sistemelor lor de pensii. Astfel, pentru că nivelul de trai este unul ridicat, mii de imigranţi au ales, în fiecare an, să se mute, să-şi găsească de lucru şi să-şi întemeieze sau să-şi aducă familiile din locurile de baştină în ţările care i-au adoptat. Se ajunge astfel la un echilibru social care nu pune în pericol atât de mare sistemele publice de pensii.
România nu doar că nu este un magnet pentru eventualii imigranţi, dar autorităţile nu par să facă nimic nici pentru a contracara fenomenul natural al îmbătrânirii populaţiei. S-a ajuns astfel în situaţia în care o româncă aduce pe lume, în medie, doar 1,3 copii. Ratele crescute ale şomajului, nesiguranţa unui loc de muncă şi preocuparea de a avea în primul rând o carieră sigură sunt principalii factori care îi fac reticenţi pe tineri în a face copii.
Pe de altă parte, suntem zero şi în ceea ce priveşte politicile publice de încurajare a natalităţii, chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis a promis, în cadrul programului electoral care l-a dus la Cotroceni, necesitatea redresării natalităţii responsabile. Deşi modul în care ar putea fi susţinut sistemul public de pensii, în asemenea condiţii, este o enigmă, un lucru rămâne cert: în lipsa unei viziuni clare şi a unor măsuri energice de redresare a situaţiei, totul rămâne un dezastru în aşteptare.
