Acum, că a venit primăvara, suntem pe cale de a mai încheia un capitol din epopeea termoficării gălăţene. Mai cu ce s-a adunat din facturi, mai cu împrumuturile „la comun” făcute de Consiliul Local pentru a mai acoperi pe la Romgaz din restanţele anilor trecuţi, am trecut şi de iarna asta. De bine, de rău, caloriferele s-au încălzit, chit că s-au şi răcit când agentul termic începea să gâfâie din punct de vedere caloric sau când plesneau conductele din toate încheieturile, dar una peste alta am târâit-o până în martie fără ca sistemul să crape de tot.
Dar acum, că a dat firul ierbii, se pune altfel problema. Sistemul de termoficare şi-a făcut (cât şi-a făcut) datoria, sistemul poate să moară. Din nou. La fel ca anul trecut, am început să auzim vaiete prevestitoare de rău, ba de pe la Primărie şi Consiliul Local, ba de pe la Electrocentrale sau Calorgal, cum că, gata, până aici ne-a fost şi nu se ştie dacă iarna viitoare vom mai avea strop de căldură. Dar ce vorbim noi de iarna viitoare, să vedem ce vom face din aprilie, când sistemul centralizat s-ar putea din nou bloca şi să rămânem fără apă caldă! Numai că, una e să rămâi iarna fără căldură şi alta e să rămâi fără mai „banala” apă caldă. Oricum avem antrenament la încălzit-viteză oale cu apă la aragaz, din mai vechile săptămâni de… revizie centralizată. Acum, nu-i vorbă, poate se mai îndură Combinatul să ne mai scape nişte abur tehnologic, să nu ne ruginească de tot robinetele de apă caldă, dar problema de fond rămâne: sistemul centralizat de termoficare e taman ca boala lungă ce duce la moarte sigură. La preţurile oricum mari se mai adaugă pierderile din reţea, facturile cresc, oamenii sunt nemulţumiţi, unii nici nu mai au cu ce plăti, iar singurele care înfloresc sunt pierderile de la Electrocentrale şi Calorgal. Vreo opt milioane de lei cu totul, numai după iarna asta, pentru a nu mai pune la socoteală datoriile „istorice”.
Şi tot ca în primăvara trecută, „autorităţile caută soluţii”. Pentru asta, la municipalitate s-a făcut o comisie din vreo alte… trei comisii. Pe lângă comisia asta mai există şi alte comitete şi colective preocupate de căldura şi apa caldă a gălăţenilor. Toate „analizează” „studiază”, fac „consultări”, fără însă ca cineva să-şi ia vreun angajament ferm că va rezolva problema. Iar dacă mergem pe ideea că, dacă vrei să îngropi o problemă, atunci faci o comisie, atunci şansele gălăţenilor de a ieşi din belea sunt minime. Oricum, pentru mintea scurtă a politicienilor, alegerile sunt aici, iarna-i departe - deja au început prin Primărie să se umfle hormonii electorali - cine stă acum să se gândească la calorifere? La urma urmei, din punct de vedere al statisticii politice, vorba lui Moisil - „iarna este foarte frig, vara este foarte cald, în medie ne este foarte bine”.
În timpul acesta, singurul lucru cert pentru gălăţeni este că, dacă poţi, cel mai bine este să scapi de sistemul centralizat. Lasă comisiile să-şi facă numărul, directorii să-şi încaseze salariile, politicienii să facă spume, iar tu să faci… credite pentru centrala proprietate personală. Pentru că, nu-i aşa, libertatea, inclusiv din punct de vedere caloric, costă.
Întrebarea e când şi cum vor plăti cei care au falimentat sistemul centralizate de termoficare. Ar merita să le batem măcar în ţeavă, poate-i trezim la realitate, dar am bate de-a surda, că ei sunt primii care s-au debranşat de la sistemul centralizat, după ce s-au cuplat la sistemul de păpat. De păpat bani publici, cu nemiluita.
