Of, ţara mea…

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Rezultatul muncii multor politicieni români se ilustrează cam aşa: eu produc sută la sută kilograme de valută, fac un semn, se strâng ortacii şi aduc banii cu sacii. Ai spune că asta seamănă cu o manea. Si chiar este!

Iar adevăraţii profesionişti (şi cei din showbizul ritmat ţigăneşte, dar şi cei din politică) ştiu asta foarte bine. Şi n-ar fi o problemă dacă banii din sacii despre care se vorbeşte ar fi pentru visteria naţională şi nu din visteria naţională.

În plus, Parlamentul României, ori tribunele televizate de la care opinează cei aleşi au devenit uşor de confundat cu mesajele comunicate în grila de programe a postului TV Taraf. Cârcotaşii vor zice că forţez asocierea, însă îmi voi susţine afirmaţiile cu exemple concrete, astfel încât să le crape obrazul de ruşine maneliştilor că au ajuns să fie asociaţi cu politicienii.

Aşadar, scandalul Ridzi, sau lecţia despre cum să arunci cu bani publici într-o promovare electorală tovărăşească, dar şi atitudinea ministrului după ce povestea a fost făcută publică se poate cânta cam aşa: „Am valoare mondială / Şi eu mă distrez prin ţară / Fac bani în Oltenia / Şi îi sparg la Mamaia”.

Reacţia celor din PDL, aprigi susţinători ai ministrului care s-au grăbit numaidecât să intervină e după cum urmează - „Vreau să strige toţi fraţii în gura mare / suntem băieţi de valoare / avem cărţi de credit şi avem femei / şi cu noi să nu te iei”.

Nu doar pe dreapta incertă se dansează ţopăit pe ritm oriental. De partea stângă a pârleazului, Iliescu îi cântă lui Geoană „Trandafirul de la mine s-a uscat, s-a ofilit”. În tot acest timp, procurorii îi cântă lui Becali:  „Popa şi poliţia tot la poarta ta să stea / ambulanţa şi mascaţii, pompierii şi soldaţii”.

Toate astea arată că politica românească s-a concentrat în jurul unor principii care n-au legătură cu eleganţa, cu interesul naţional ori cu sensul pe care dicţionarele îl dau politicii. Imaginea pe care experienţa democratică a ultimilor 20 de ani a impus-o este că România, o ţară care putea fi transformată din volgă comunistă în merţan nemţesc, s-a metamorfozat într-o căruţă.

Să zicem că n-ar fi mare problemă şi că în felul ăsta ne exploatăm tradiţiile (ţărani odihnindu-se, carele cu boi etc.). Dar nici măcar aşa nu este. Metamorfoza n-a fost una liniştită, ci a semănat cu firul epic din versurile melodiilor cântate de clasici în viaţă cum ar fi Guţă, Vijelie ori Salam. Aşa am ajuns să rânjim dezarmaţi şi să cântăm toţi într-un fel de cor naţional "nu-i căruţa ca merţanul, doar cu ea îmi câştig banul".

Aşa se face că „milion cu milion face multe milioane” de alegători scârbiţi şi sătui de beat-ul ameţitor al politicii de tip manea. Acesta este motivul pentru care lăutarii au toate şansele să rămână fără spectatori la proximul concert, cel din toamnă, un spectacol fabulos în urma căruia va fi desemnat regele absolut al politichiei scufundate în penibil.

Chiar şi fără audienţă, dar cu o mare victorie în palmares noul rege va putea fi încoronat, iar în loc de "Jur să slujesc cu credinţă patria..." ar putea fredona ameţit de bucuria victoriei "Bine, bine, cel mai bine / cea mai mare jucărime / super tare, cea mai tare / ca talentul la valoare... Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

Citit 767 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.