Lecţia defavorizaţilor minoritari

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

De când batem la pas satele judeţului, să vedem cum trăiesc oamenii, cu bune şi cu rele, n-am auzit niciunde să se lăfăie cineva în locuri de muncă. Dimpotrivă. Lipsa slujbelor este plaga omniprezentă a comunităţilor mici şi foarte mici, atât a oraşelor, cât şi a comunelor şi mai ales a satelor, unde angajaţii se numără uneori pe degetele ambelor mâini, iar angajatorii, de cele mai multe ori, pe degetele uneia singure.

Suntem campioni la şomaj şi, la fiecare sfârşit de an şcolar şi universitar, alţi absolvenţi fără perspective îngroaşă rândurile celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Între timp, majoritatea primarilor spun că nu vin investitorii, că nu ştiu cum să facă să-i atragă, fiindcă crearea de noi firme, care să aibă nevoie de forţa de muncă locală, este singurul lucru care i-ar putea scoate pe oameni din criza economică. De plâns, toată lumea se plânge în egală măsură, invocând situaţii reale, chiar obiective, care le împiedică dezvoltarea: ba că ei au asfaltat în comună, dar drumurile judeţene şi naţionale sunt prost întreţinute şi alungă investitorii, ba că degeaba dau ei scutiri de taxe pentru firmele nou-înfiinţate, dacă nu are comuna acces la reţeaua de gaze naturale sau nu se poate extinde suficient reţeaua electrică, ori comuna nu mai are teren intravilan şi nu poate da autorizaţii de construcţie pentru obiective economice în extravilan. O mulţime de motive reale, o mulţime de situaţii aparent fără ieşire.

De municipiul Galaţi, ce să mai vorbim, n-am văzut din partea Primăriei nicio zbatere să creeze locuri de muncă, deşi, pe lângă problema termoficării, a câinilor vagabonzi şi a infrastructurii dureros de învechite - chestiuni oricum insuficient abordate - lipsa de slujbe pentru oamenii tineri ai Galaţiului este o problemă stringentă. Practic, fără joburi oamenii pleacă - din oraş sau din ţară - iar cei rămaşi, singuri şi fără sprijin, îmbătrânesc, se îmbolnăvesc şi mor, implacabil, fără ca vreo speranţă în mai bine să se întrevadă.

În acest context, undeva pe DJ 241 A, la capătul judeţului, în Brăhăşeşti, comună cu o populaţie triplu defavorizată - majoritar de etnie romă, săracă şi fără prea mari perspective - cel mai tânăr primar al Galaţiului reuşeşte să le dea o lecţie frumoasă tuturor celorlalţi. Fără pretenţia de a atrage investitori din afară, care, să fim serioşi, nu se prea înghesuiau, a transformat comunitatea însăşi în investitor, înfiinţând, cu finanţare atrasă de la UE, unităţi economico-sociale care dau de lucru unor oameni anterior susţinuţi de ajutoare sociale, creând produse şi prestând servicii necesare oamenilor din comună.

Să ne înţelegem, nu-l cunosc pe domnul primar cu pricina decât din cele declarate ziarului cu alte ocazii şi din ce spun oamenii despre el. E un fiu al comunei, care s-a dus la şcoală şi pe urmă s-a întors acasă, să facă ceva pentru ai lui. Spre deosebire de mulţi alţii, chiar a şi făcut. Semn că, dacă vrei, poţi. Dar trebuie să vrei cu adevărat, să-ţi pese, să ştii că miza nu e doar încă un eventual mandat, ci ruşinea faţă de părinţi, fraţi, unchi şi mătuşi, o întreagă comunitate care şi-a pus speranţele în tine. Şi care, la o adică, n-o să fie deloc sfioasă când vine momentul socotelilor de final de mandat.

Citit 1333 ori Ultima modificare Marți, 05 Aprilie 2016 18:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.