Aşteptările pe care le-am avut şi continui să le am de la edilii oraşului privesc ordinea publică, atât cât le este în competenţă şi asigurarea certitudinii că mersul pe jos (sau cu maşina) prin urbe nu este o aventură mai periculoasă decât o excursie în jungla ecuatorială. Probabil aceste aşteptări sunt şi un deziderat al celor mulţi, indiferent dacă şi-au exercitat sau nu constituţionalul drept la vot: să meargă pe străzi la orice oră din zi şi din noapte fără teama că vor fi bătuţi sau jefuiţi, să nu îşi scoată ochii prin bezna cartierelor „neinteresante”, iar la adăpostul întunericului să calce în cine ştie ce chestii scârboase sau prin salbe de gropi iţite în trotuare, când ţi-e lumea mai dragă. Chestii banale. Ca să ajung la legătura cu bidineaua, trebuie să spun că oraşul nostru este un loc unde clasicul instrument, simbol al curăţeniei şi bunei orânduieli, ar trebui pus la treabă la modul mai profesionist şi cu responsabilitate maximă, nu doar aşa cât să ia ochii. Mă refer la felul în care sunt gândite străzile pe care circulăm zi de zi, la felul în care oamenii, fie ei şoferi, fie pietoni, sunt disciplinaţi. S-au întâmplat sute de evenimente, s-au dat mii de amenzi, unii au ajuns la puşcărie de pe urma nenorocirilor care s-au produs pe străzile Galaţiului. Aspectele sângeroase au însă un substrat mult mai adânc. Ce să ceri dacă nu oferi? De ce să amendezi dacă nu oferi alternative viabile? O regulă proastă va fi întotdeauna încălcată. Sistematizarea rutieră în oraş este o realitate dureroasă la noi şi vreau să cred că cineva se gândeşte cum să o pună la punct, chiar dacă asta înseamnă multe găleţi de var şi multe bidinele. Nu mi-ar ajunge nici pe departe toate degetele să număr toate locurile devenite „celebre” sau „de risc”, care au ajuns să fie stropite cu sânge şi blagoslovite cu pomelnice întregi de înjurături din cauză că, până la urmă, siguranţa nu este asigurată. Ceva, undeva, în mecanism, nu funcţionează şi, da, este o certitudine că o parte din vină o are şi proverbiala lipsă de civilizaţie a unora. Dar nu e tot. Acolo unde treceri de pietoni nu există sau acolo unde dai cu nasul de zebră taman în vreo curbă, sau acolo unde maşinile sunt parcate în buza marcajului fără poliţiştii care ar trebui să dea amenzi să-şi facă măcar apariţia, ori câte altele. Pietonii ar putea să completeze această lungă listă, iar şoferii să o dubleze. Nu îi voi absolvi nici pe unii, nici pe alţii de prezumţia de culpă, pentru că „să circulăm ca berbecii” este un deziderat şi al unora, şi al altora. Remarc, cu un început de bucurie, că lucrurile încep să prindă un contur logic. Târziu, dar tot e bine, după ce oameni au murit, au suferit sau şi-au adunat maşinile pe platforme pentru că în oraş se circula „ca la nebuni”. Unii nu veţi fi de acord cu mine, dar vă asigur că acele câteva dungi de var vor face, în timp, niţică ordine. Şi, dacă noii edili vor fi receptivi şi deschişi la minte, vor urma şi altele, pentru că planul, chiar dacă se face pe hârtie, viabilitatea lui se decide tot în stradă. Acolo unde, apropos, aşteptăm unda verde, sistemul modern pe care, sper, să îl apuce cincinalul în stare de funcţionare şi să nu ne trezim dintr-un Babylon într-altul.
Bidineaua civilizatoare Scris de Mariana Constandache
Mai multe din această categorie:
