Că Galaţiul are nevoie de o schimbare la faţă, asta e clar. S-a vorbit despre asta de multe ori, s-au făcut promisiuni, studii de fezabilitate, proiecte peste proiecte, machete, s-au afişat poze cu faleze ultramodernizate. Din păcate, totul a rămas doar pe hârtie, dat fiind că oraşul este, în continuare, un mare şantier pe care nu lucrează nimeni, că faleza Dunării, principalul loc de promenadă din oraş, mai are puţin şi se scufundă în fluviul pe care îl veghează, că marile parcuri sunt pline de scuipători de seminţe şi băutori de alcool împotriva cărora se iau mult prea puţine măsuri. Astfel, nu pot să nu mă întreb, când vom vedea lucruri noi?
De aproape doi ani, merg săptămânal în câte un cartier al oraşului şi vorbesc cu oamenii care locuiesc acolo. Majoritatea gălăţenilor se plâng de probleme reale, de lipsa trotuarelor, a locurilor de parcare, de parcurile care sunt mai mult locuri de sport extrem pentru puţinii copii care se mai duc acolo, de câinii maidanezi care, deşi nu au nicio vină, atacă din cauza foamei sau din motive teritoriale.
Dat fiind că nu locuim într-un oraş atât de mare, în unele cartiere am fost deja de două sau trei ori. Ce s-a schimbat? Nimic, absolut nimic. Cele mai recente cazuri, pe care nu am cum să le ignor, sunt Fileştiul şi Barboşiul, două cartiere limitrofe, cărora le-ar sta mai bine, poate, pe post de sate cu primărie proprie, dat fiind că interesul autorităţilor pentru sufletele care locuiesc acolo este extrem de scăzut, indiferent de mandat. Dacă în ceea ce priveşte Barboşiul, se poate vorbi despre o mână de asfalt, turnată până la gară, practic locul de început al micului cartier, în Fileşti situaţia se schimbă cu 180 de grade. Fileştenii de pe centura oraşului şi fileştenii din cartierul ăla de case, ascuns de ochii lumii, duc traiuri extrem de diferite. Pe centura oraşului există şi iluminat public, şi canalizare, şi apă potabilă. Ei bine, în partea cealaltă, pe dealuri aproape, unele utilităţi sunt doar un vis pentru cei mai mulţi locuitori. Despre canalizare aud doar în campaniile electorale, în timp ce apa potabilă este doar pentru unii locuitori, nu pentru toţi. De fiecare dată când am mers în aceste zone, am dat de oameni cu lacrimi în ochi care îşi cereau drepturile. Oameni care trăiesc mai greu decât cei de la ţară. Oameni care vor o schimbare promisă de zeci de ani.
Astfel, acesta devine un uşor îndemn către noua primărie, către noua administraţie, către cei care nu au promis un nou Galaţi, ci o reconstrucţie, o schimbare în care oamenilor li s-a cerut să creadă. Te invit, stimată administraţie, să mergi în aceste cartiere, să stai de vorbă faţă în faţă cu oamenii care sunt nevoiţi să care apa cu bidoanele de la cişmeaua din gară, cu oamenii care încă au wc-ul în fundul curţii, deşi locuiesc într-un oraş european, cu oamenii cărora li s-au promis multe, dar pentru care nu s-a făcut nimic.
Şi nu, nu doar Fileşti şi Barboşi sunt cartiere în care nu s-a făcut nimic. Dacă stăm să ne gândim, putem vorbi despre trotuarele din Micro 18, despre aleile pline de noroi din Micro 40, despre clădirile lăsate în paragină de prin Micro 21, Micro 19, bulevardul Coşbuc, etc. Am putea continua până mâine. Dar tot ce vor oamenii este să se facă ceva, chiar şi în paşi de pitic.
