Patron, caut client să-l jumulesc!

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

„Clientul nostru, stăpânul nostru” este o vorbă veche căreia, dacă ar fi să-i dăm crezare, ar trebui să ne pună la adăpost, psihologic vorbind, de orice temere vizavi de ceea ce am putea experimenta, când apelăm la un prestator de servicii. Dacă la stat ne-am cam lămurit cum stă treaba, am putea îndrăzni să sperăm că măcar întreprinzătorii privaţi, indiferent că sunt societăţi comerciale, profesionişti independenţi sau mici meseriaşi, să fie mai fideli acestui principiu. Realitatea ne arată însă, zi de zi, că treburile nu stau întocmai cum zice dictonul preferat al negustorilor. Unii, din păcate nu foarte puţini, într-un buzunar ţin banul, în altul bunul-simţ, şi în altul respectul faţă de cei care le trec pragul. Deh, ar trebui ca interesul pentru profit să fie direct proporţional cu implicarea, dar ce te faci când eşti păcălit sau batjocorit de cel al cărui ţel, economic vorbind, este să facă bani? Poţi face multe, te poţi plânge, poţi reclama. Pe timpul şi pe banii tăi, de nervi şi frustrare nu mai zic.

Acum un an, scriam despre mai mulţi gălăţeni care şi-au luat ţeapa verii, dacă nu a vieţii, după ce au plătit mii de euro unei agenţii de turism pentru sejururi în străinătate. Perspectivei unei vacanţe pe plajele din însorita Grecie i-a luat însă locul un război al nervilor şi al declaraţiilor, unse cu un strat gros de minciuni şi umilinţe. Oamenii nu aveau să mai aibă parte de vacanţă şi au rămas să plângă după bani, bătând drumurile pe la autorităţile abilitate, ca să li se facă dreptate. Am sperat atunci, şi eu ca şi cei care au căutat salvarea la ziar, vrând să tragă şi un semnal de alarmă, că nu voi mai auzi de respectiva agenţie, că va dispărea de pe firmamentul prestatorilor de servicii, unde oamenii mai caută câte un concediu, un bilet de avion, una alta. Chestiuni despre care nu toată lumea ştie la fix cum se obţin, cum se procură, care sunt procedurile. Omul vine, dă banul şi vrea serviciul, sperând că cel/cea de dincolo de birou ştie ce are de făcut. Punct.

Dar Măria cu altă pălărie renaşte mai ceva ca pasărea Phoenix şi prăvălia închisă de autorităţi cu surle şi trâmbiţe s-a reinventat. Cu alt nume, dar cu aceleaşi năravuri. Nu am nimic personal cu doamna căreia legislaţia îi permite să obţină autorizaţii fără număr ca să practice activităţi de turism. Poate are dificultăţi financiare pe care încearcă să le mai acopere cu câte o „ciupeală”. Sau poate nu ştie procedurile. Sau poate îi place riscul. În urmă cu un an, jura printre lacrimi că va face orice ca să îşi despăgubească clienţii. Trimitea mailuri şi emitea angajamente de plată pe care nici acum nu le-a achitat în întregime. Acum are, din nou, pe rol, reclamaţii că ar fi emis bilete de avion false şi nu prea să grăbeşte să returneze banii. Grav, nu? Poate e un agent economic care se chinuie în economia de piaţă. Cu casă, cu rate, cu facturi, cu copil. Ca mulţi alţi patroni. Nu ştiu dacă această afacere este un mijloc de supravieţuire sau unul de înavuţire pentru doamna în cauză. Diferenţa e uriaşă, dar orice ar fi, modalitatea de înfăptuire are conotaţii ilicite şi absolut imorale. La adăpostul reclamei şi promisiunilor, tertipurile merg până într-un punct, iar speranţa că tot ce nu se ştie nu există ar trebui să moară prima. Pentru că el, clientul, poate fi naiv. Dar până la un punct.

Citit 1335 ori Ultima modificare Marți, 26 Iulie 2016 23:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.