Regina Ana, ultimul dar

Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Într-o societate românească în care nu ducem lipsă de sămânţă de scandal, corupţie, ipocrizie, minciună, pare oarecum surprinzător ecoul pe care l-a avut stingerea discretă a Reginei Ana. Parcă toată lumea s-a oprit o clipă din nimicurile de care ne lovim în „meandrele concretului” şi şi-a adus aminte de lucrurile cu adevărat importante. Acesta a fost, poate, ultimul mare serviciu pe care Regina Ana l-a adus ţării, acela de a ne reaminti ce înseamnă cu adevărat un spirit regal, prin eleganţa caracterului, modestiei, curajului şi loialităţii. Cât de rare sunt aceste calităţi la cei care, într-un fel sau altul, au ajuns să conducă în ultimele decenii destinele acestei ţări! Ce contrast între nobleţea acestui Om şi fudulia hrăpăreaţă a „baronilor” de tot felul care ne-au infestat cu prezenţa lor viaţa de zi cu zi!

Vă mai amintiţi cum iluştrii noştri conducători „emanaţi” după 1989 au înţeles să se raporteze la ideea de libertate, dreptate şi respect faţă de istorie? Chiar unii dintre cei care astăzi adresează mesaje de compasiune Casei Regale nu au ezitat, în 1990, să aţintească kalashnikovul spre Regina Ana şi Regele Mihai. Şi asta nu pentru că ar fi fost – ca mai toţi românii la acea vreme - victime ale propagandei comuniste care timp de 50 de ani s-a străduit să acrediteze ideea că regalitatea este o „monstruozitate”, ci pentru că, în nimicnicia lor, s-au temut că oamenii ar fi putut afla adevărul despre istoria ce le-a fost ascunsă şi ar ajunge să-şi dorească o societate având ca repere valori morale autentice şi nu unele izvorâte din miasmele neocomuniste. „Tovarăşii” au vrut să aibă mână liberă în a minţi în continuare, în confisca din nou destinul acestei ţări şi de a ne conduce ei, în „legea” lor, spre „democraţia originală” şi „capitalismul” multilateral dezvoltat.

Nici până astăzi nu a dispărut cu totul buruiana propagandei din trecut, deşi, încet - încet, naţiunea începe să-şi redescopere istoria şi rolul pe care Casa Regală l-a jucat în făurirea României moderne. Au dovedit asta sutele de mii de oameni care, în 1997, puteau, în sfârşit, la revenirea în ţară, să-şi aclame Regele şi Regina, o dovedeşte astăzi rolul tot mai pregnant de „arbiter elegantiarum” pe care Casa Regală îl joacă într-o societate în care „eleganţa” morală, mai ales în rândul clasei politice, este încă… un lux.

Paradoxal, deşi a trecut pragul acestei lumi, imaginea Reginei Ana a devenit în inima românilor mai vie ca niciodată. Povestea vieţii ei, în care s-au împletit curajul din anii de război cu frumoasa poveste de dragoste alături de Regele Mihai, dar şi cu dramatismul exilului şi devotamentul faţă de o ţară în care, din păcate, a trăit prea puţin, a ţinut „prima pagină” a ziarelor de peste tot. Sună, poate, puţin senzaţionalist, dar acest moment, deşi trist, a readus în conştiinţa publică - fără patimi, doar respectând un om şi adevărul istoric - mai multe crâmpeie dintr-o epocă pe cale să se încheie, cum rar s-a întâmplat până acum.

Regina Ana păşeşte în istorie alături de Regina Elisabeta, Regina Maria, Regina Mamă Elena, lăsându-ne moştenire imaginea unui ideal feminin. Întrebarea e, când vom reuşi noi să găsim înţelepciunea de a ne preţui mai mult Regii şi Reginele atunci când sunt încă alături de noi şi nu abia după ce intră în istorie?

Citit 1363 ori Ultima modificare Miercuri, 03 August 2016 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.