După vreo opt ani de „lupte seculare”, în care românii cu credite la bănci în franci elveţieni s-au tot dat cu capul de pereţi sau de uşile a tot felul de instituţii în speranţa că vor scăpa de povara crescută peste noapte a împrumuturilor, Parlamentul s-a gândit „să facă dreptate”. Gata, creditele să fie convertite în lei, la cursul din data încheierii contractului! Legea e deja „pe circuit”, trimisă la promulgare. N-ar trebui însă să ne lăsăm înşelaţi de aparenta bunăvoinţă a parlamentarilor. Datoriile în franci au dus la veritabile drame sociale, însă legea de acum nu este decât un simplu exerciţiu politic. „Dobânda” capitalului electoral este tot ceea ce-i interesează pe parlamentarii care acum, brusc, se iau, de dragul cetăţenilor, la trântă cu băncile.
Desigur, unii ar spune, poate, că mai puţin contează ce interese ascunse au politicienii în scăfârlie, important e că, în sfârşit, oamenii scapă de împrumuturile care îi sufocau. Totuşi, aşa o fi? În lege se spune că se va face o conversie în lei a creditelor în franci, dar, în acelaşi timp, se spune şi că, în final, costurile creditului convertit în lei vor fi negociate între bănci şi clienţi, „respectându-se principiul bunei credinţe şi diligenţele profesionale, astfel încât obligaţiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator”. Prin urmare, totul se reduce la o nouă negociere, între aceiaşi clienţi şi aceleaşi bănci, tot cele care şi până acum ar fi trebui să dea dovadă de „bună credinţă”. Iar una dintre cele mai importante lecţii ale crizei financiare a fost că „buna credinţă” a băncilor ţine exact atât cât le permite cadrul legal să-şi crească „randament” şi mai puţin empatia cu clienţii. Iar dacă, nu fără temei, s-a spus adesea (post factum) că a face un împrumut în franci elveţieni e un pariu riscant pentru cei ce nu ştiu cum funcţionează o „monedă de refugiu” în perioade financiare turbulente, la fel de adevărat este că multe bănci s-au aruncat cu frenezie în promovarea creditelor în franci, deşi ştiau foarte bine că-i îndeamnă pe oameni să se joace cu focul. Naivitatea sau lipsa de educaţie financiară a celor ce solicitau credite a fost mare, dar şi mai mare a fost lăcomia băncilor. Nu era moral, era de-a dreptul periculos, dar era legal şi, mai ales, foarte profitabil pentru instituţiile financiare la care puteai să te duci „doar cu buletinul”.
După promulgarea legii privind conversia creditelor, băncile şi clienţii vor ajunge, se spune, pe cale amiabilă la un compromis. Dar adevărul e că negocierea tot de pe poziţii inegale se va face şi nu avem motive să credem că băncile s-au transformat peste noapte în societăţi de binefacere. Ce-i drept, multe dintre instituţiile financiare au înţeles în ultimii ani că se confruntă cu o mare criză de încredere în faţa clienţilor. S-au făcut şi concesii, dovadă că o parte dintre creditele în franci au fost deja convertite în lei. Legea va fi un factor în plus de presiune, dar atât. Reducerea potenţialelor pierderi va fi „literă de lege” pentru bănci, iar negocierea noilor contracte nu va fi uşoară. Unde mai pui că, până să se ajungă acolo, s-ar putea ca băncile să ridice problema constituţionalităţii legii. Nu se ştie cu certitudine ce se va întâmpla într-o astfel de situaţie, însă un lucru e cert: alegerile vor fi trecut de mult până să se aplice, de facto, legea conversiei creditelor. Politicienii vor fi la vremea aceea cu sacii de voturi în car. Iar băncile, la urma-urmei, sunt interesate să câştige bani, nu să participe la alegeri.
