Cu siguranţă, toată lumea ştie bancul cu iepuraşul bătut de urs fie pentru că nu avea bască, fie pentru că avea bască. Celebrul banc este aplicabil, cu mare succes, şi în zilele noastre. Cel mai bun exemplu îl avem chiar în oraşul nostru. Este vorba despre iluminatul festiv de anul acesta. Primăria Galaţi a anunţat că licitaţia pentru iluminatul festiv a fost finalizată şi că o firmă din Hunedoara se va ocupa să ne împodobească străzile şi parcurile din oraş. Suma din contract este de 1.406.719 lei.
Normal, prima reacţie a gălăţenilor cârcotaşi a fost că este prea mult. Dacă este sau nu prea mult, comparativ cu anii precedenţi puteţi afla citind articolul publicat în ziarul nostru de astăzi. Revenind însă la problemă, mulţi dintre gălăţenii care au strigat acum că suma este prea mare sunt aceiaşi care anul trecut ţipau că nu avem luminiţe de sărbători.
Pe de altă parte, atunci când s-au anunţat vedetele ce vor concerta la Zilele Galaţiului, nu au fost puţini cei care au întrebat dacă vom avea spectacol pe întuneric, ca şi anul trecut, sau vom avea luminiţe. Adică, e bine că avem concerte, dar cu liminiţele festive cum rămâne?
De aici se poate trage o singură concluzie: gălăţeanul, român pur sânge, este greu de mulţumit. Dacă avem, de ce avem? Dacă nu avem, de ce nu avem? Indiferent ce decizie se ia într-un domeniu sau altul, unii români îşi vor dori exact contrariul. Iar aceştia vor fi, cu siguranţă, mult mai vocali decât cei care îşi doreau ca lucrurile să se întâmple aşa. Şi uite-aşa, nemulţumiţii se fac mereu auziţi în detrimentul celorlalţi, care stau în banca lor, fără a-şi susţine motivele pentru care îşi doresc un anumit lucru.
Fără doar şi poate, nemulţumirea este sport naţional în România. Şi, din păcate, această nemulţumire pare perpetuă, indiferent că vorbim de administraţie, învăţământ, sănătate sau economie. Şi totul de parcă oricine altcineva este de vină şi nu noi, cetăţenii oraşului sau ţării în care locuim.
Oricât de diferiţi suntem noi ca indivizi, trebuie, până la urmă, să avem un scop comun şi să luptăm pentru el. E ca la o căruţă cu doi cai. Dacă unul dintre cai trage stânga, iar celălalt dreapta, birjarul se vede nevoit să ia decizia finală şi să aleagă direcţia în care doreşte să meargă. Aşa e şi la noi, unul spune că vrea lumină, altul că nu, unul că vrea concerte, altul că nu, aşa că autoritatea locală decide ceea ce crede că este mai bine.
Nemulţumirea faţă de preţul iluminatului festiv sau faţă de faptul că anul trecut nu am avut un oraş frumos de sărbători pare a fi o demonstraţie vădită a faptului că ne lipseşte impulsul constructiv, care face ca o societate să îşi mobilizeze forţele spre binele comun. Chiar dacă am fost obişnuiţi de vremuri să sabotăm mereu puterea, ar fi cazul să înţelegem că astfel ne sabotăm şi pe noi. Trebuie să învăţăm să ne asumăm o opinie şi să nu ne mai schimbăm de la o zi la alta. Atunci când vom învăţa aceste lucruri şi vom înţelege că binele comun al oamenilor dintr-o societate depinde şi de noi, lucrurile se vor schimba şi ele şi poate vom ajunge, peste câţiva ani, să trăim într-o societate civilizată.
