Moda „a la Trump” se face simţită şi la noi, fie că e vorba de politicienii de pe malul Dunării sau cei de pe malul Dâmboviţei. Suntem în plină campanie electorală, iar „exerciţiul de marketing” pe care Trump l-a făcut pe seama societăţii americane este curată „legitimare” a tuturor aberaţiilor şi minciunilor cu care candidaţii mioritici încearcă să ne prostească. Clasa noastră politică n-a avut apetit pentru democraţia americană clasică, dar uite că, până la urmă, americanii au dat-o pe modelul „democraţiei originale”. Dacă a mers cu Trump, merge şi cu noi! Aşa că suntem din nou, ca electorat, expuşi la minciuni şi dezinformări dintre cele mai gogonate, mai ceva ca în campaniile precedente. E dacă, vreţi, un fel de „butterfly effect” - o gingaşă bătaie de aripi poate declanşa un întreg lanţ al evenimentelor. Atât doar că Trump nici gingaş nu este, nici alegerile prezidenţiale din Statele Unite n-au fost tocmai o bătaie diafană de aripi. „Unda de şoc” din societatea americană se simte până în Europa şi norii prevestitori de furtună se adună, inclusiv asupra României.
Ca ironie a sorţii, acest concept de „butterfly effect”, dincolo de aura poetică, vine din Teoria Haosului - ramură a matematicii şi fizicii moderne şi este o formă de a caracteriza sensibilitatea unui sistem faţă de condiţiile iniţiale. Un mic impuls poate dărâma un castel de cărţi de joc, dar nu poate afecta o construcţie „lego”, să spunem. Instituţional, Statele Unite sunt ca un joc de „lego”, se clatină, dar au tendinţa de a se echilibra, fie şi după un impuls la nivelul Casei Albe. Ce te faci, însă, când un impuls asemănător vine într-o democraţie "a cărţilor de joc", precum cea din România, sau într-o Uniune Europeană cu o construcţie deja „fisurată” de Brexit şi ascensiunea curentelor eurosceptice?
Pentru noi par a se crea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, condiţiile pentru „o furtună perfectă”: în unele ţări comunitare runde de alegeri în urma cărora nu este exclus să vină la putere exponenţi ai partidelor radicale, umbra Rusiei se întinde deasupra Europei, iar regimurile autocratice din Ungaria şi Turcia au devenit deja "branduri" recunoscute. Tot mai multe „democraţii originale” încep să nască monştri. Inclusiv în Statele Unite.
Avem în jurul nostru un sistem ce devine tot mai instabil, iar rezistenţa în faţa unui „efect Trump”, Putin, Erdogan, Le Pen sau Orban ar putea veni doar dacă societatea are o structură de rezistenţă suficient de puternică. Din păcate, cu o clasă politică alienată la nivel conceptual, societatea românească este, inclusiv în plan instituţional, un sistem vulnerabil. Singura formă de rezistenţă la „contagiune” ar fi reacţia societăţii civile, care să sancţioneze „derapajele” de la cursul firesc al lucrurilor. Pentru asta trebuie, însă, să dispară ideea că ţara este un fel de „locaţie dată în gestiune”, încredinţată din patru în patru ani unor "aleşi" care pot să facă orice. Desigur, e mult mai uşor de spus decât de a genera o astfel de reacţie. Însă, tot ca un „efect al fluturelui”, rezultanta voinţei fiecăruia ar putea schimba sistemul în bine. Important este să nu renunţăm. Indiferent ce furtuni sau „efecte” ne-ar pândi din exterior.
