În urmă cu un secol, primele trei cauze de mortalitate în lume erau reprezentate de boli infecţioase. Microbii erau răspunzători atunci pentru peste jumătate din totalul deceselor. În prezent, ameninţarea bolilor contagioase este incomparabil mai mică. Pentru a se ajunge aici a fost însă nevoie de un război neîntrerupt în care omenirea a avut ca principal aliat antibioticele. Fără aceste substanţe, rezultatul războiului de 100 de ani dintre oameni şi microbi ar fi fost cu siguranţă mult în defavoarea noastră.
În ciuda victoriile pe care le-am obţinut, microbii nu par să-şi fi spus încă ultimul cuvânt. De-a lungul ultimelor decenii, tot mai multe microorganisme periculoase pentru om au început să dezvolte rezistenţă la antibiotice. Astfel, boli care nu în urmă cu mult timp erau considerate tratabile sau chiar eradicate au revenit în prim-planul opiniei publice, în forme şi mai agresive decât altădată.
Este un fenomen natural acela în care microbii se adaptează noilor condiţii, ajungând să devină rezistenţi în faţa substanţelor făcute pentru a le distruge. Teoretic, pentru a combate acest fenomen, cercetătorii descoperă noi clase de antibiotice, în faţa cărora microbii nu au dezvoltat încă rezistenţă. Problema este că frecvenţa cu care noi clase de antibiotice sunt descoperite este net inferioară vitezei cu care bacteriile periculoase capătă rezistenţă la substanţele deja existente. Astfel, în ritmul actual, este o chestiune de timp până ce nu ne vom mai putea baza pe antibioticele existente.
Este imposibil de preconizat care va fi deznodământul acestei lupte, în situaţia ipotetică în care va exista un final. Ce se poate constata însă este că prin deciziile pe care le luăm putem înclina din nou balanţa în favoarea noastră. Cu alte cuvinte, luând antibioticele potrivite şi doar atunci când este absolut necesar putem reduce din răul deja făcut. Din păcate, în acest punct, România iese iarăşi în mod negativ în evidenţă.
Un studiu european publicat recent arată diferenţele majore între noi şi restul europenilor din punct de vedere al prescrierii acestor medicamente. Astfel, în 2015, 7 la sută din europeni obţinuseră medicamente fără reţetă, în timp ce, în România, proporţia a fost de 15 la sută. La rândul lor, medicii infecţionişti spun că, în fiecare zi, 600.000 de români iau antibiotice. Mai mult, sunt părinţi care cer în mod expres antibiotice, fie că aceste medicamente sunt sau nu eficiente pentru bolile de care suferă copiii lor.
Cu o astfel de piaţă de desfacere, este uşor să intuim ce interese pur financiare se află în joc. Pe de o parte, pacienţii merg la farmacie şi cer antibiotice deşi medicul nu le-a prescris astfel de substanţe. Pe de altă parte, farmaciile le vând mult prea uşor, fără a ţine seama de reglementările legale. Implicate sunt, cu siguranţă, şi companiile farmaceutice, al căror interes de marketing primează. Nu în ultimul rând, vina cade şi în curtea acelor medici care prescriu antibiotice mult prea uşor, fără a se asigura că sunt într-adevăr necesare.
La fel de importante ca prescripţia corectă a antibioticelor sunt şi vaccinarea şi măsurile de igienă care să prevină bolile infecţioase. Şi în aceste două privinţe, cu un puternic sentiment de mândrie naţională, trebuie să recunoaştem că stăm la fel de "bine".
