Sper că, după ce se vor fi scurs şi aceste ultime două săptămâni de campanie electorală, în sfârşit se va aşterne o pătură groasă de uitare peste promisiunile bombastice ale unora dintre candidaţi de a le mări românilor pensiile şi salariile, pe fondul diminuării taxelor. Simplul fapt că n-am mai fi agasaţi, din toate părţile, de asemenea strategii pompieristice şi, de altfel, periculoase pe termen lung pentru economia naţională - deci şi pentru fiecare dintre noi - ar fi, în sine, un câştig. De asemenea, ar fi şi un pas spre ridicarea nivelului discuţiilor economice şi politice care au început să se mute, tot mai des, în emisiunile de promovare electorală, îmbâcsite de minciună.
Sigur, cei care şi-au pus speranţa într-o asemenea creştere de venit, s-ar putea să se simtă frustraţi atunci când n-o vor primi, sau atunci când în sfârşit îşi vor vedea mult doriţii bani şi vor realiza că sunt, de fapt, un pic mai săraci decât înainte să-i fi încasat. Pe de o parte, vina, în astfel de situaţii, le-ar aparţine politicienilor mincinoşi care au gândit strategia. Pe de altă parte, însă, atenţi fiind la campaniile electorale precedente, cu toţii ne-am cam aştepta ca politicienii să ne mintă. Iar conştienţi fiind de acest lucru, de ce înghiţim acum totul pe nemestecate şi nu punem la îndoială fiecare vorbă pe care o scot politicienii? Documentarea solidă ne-ar arăta, fără urmă de îndoială, cât din ceea ce promit candidaţii se poate realmente face în favoarea noastră şi cât nu. Or, aşa ceva chiar că ar merita să ştim! Sau măcar, dacă n-om putea înţelege totul, să găsim suficientă informaţie „curată”, culeasă din alte surse decât cele politice, încât să putem depista marile minciuni ale campaniei…
Vă spunem că o diminuare a taxelor chiar se poate face. Doar că, pe termen mediu, ar avea efecte negative. Ar însemna că, în 2017, România va avea cele mai mici încasări fiscale din ultimii 21 de ani, iar în funcţie de procentul ocupat de veniturile fiscale din Produsul Intern Brut (PIB), ar fi pe penultimul loc în Europa. Or, fără sume mari de bani la buget, cu greu îţi poţi ţine pe linia de plutire serviciile sociale, cum ar fi sănătatea, educaţia sau asistenţa socială. Sigur, se pot creşte şi salariile. Problema este că, dându-le oamenilor mai mulţi bani, statul se angajează în cheltuieli mari şi de durată, după ce deja îşi slăbise bugetul, scăzându-şi încasările. Iar impactul unor măriri de salarii şi pensii nu se va resimţi doar în 2017, ci mult timp după. Ajungi să ai pensie puţin mai mare, salariu puţin mare, dar, când te duci la spital, trebuie să-ţi plăteşti din buzunar totul, de la medicaţie, la materiale sanitare. O fi mai bine? Pentru că, de fapt, sună mai rău! La fel de plauzibil este că, îţi vei permite, poate, o rată la o maşină puţin mai bună, dar cu care va trebui să mergi pe şosele cel puţin la fel de proaste. Care va fi avantajul?
La final, o să constaţi că, deşi ţi-ai dorit să îţi ţii lângă tine medicii şi profesorii, cei care au vrut să emigreze tot au făcut-o, chiar şi cu lefuri mărite cu 15 la sută. Să ne înţelegem: politicienii, inclusiv cei care propun astfel de măsuri, ştiu că ele sunt păguboase. Doar că ne cred pe noi mai puţini la minte şi speră că o să le votăm povestea, fără să ne uităm la cifre.
