Oricât încearcă, dacă încearcă, jurnaliştii să găsească explicaţia oribilei crime a celor doi studenţi la medicină, nu le iese. Doi copii, au doar 20 de ani fiecare, au ucis, tranşat şi transportat un om aşa cum auzisem că fac mafioţii chinezi care îşi bagă duşmanii în valize.
Un cor de comentatori anonimi au ieşit pe site-uri să atragă atenţia că cel în cauză are culoarea pielii mai închisă, că umbla după plăceri la carne tânără şi că a găsit ce căuta. La fel cum s-au indignat cititorii că e acuzat poliţistul care a tras într-un mafiot, mama lui!, până l-a şters de pe faţa pământului.
Se caută scuze pentru orice, de ce ne-am mira că se găsesc inclusiv pentru crimă. Să ne facem aşadar singuri dreptate. Pentru că avem dreptate, nimeni nu poate contesta asta. Să punem la zid tot ce nu ne place, că am ajuns la limita răbdării.
Ne enervează maneliştii, afaceriştii veroşi, politicienii făţarnici, fetele de pe centură, hoţii de buzunare şi cocalarii cu lanţuri groase la gât. Pe ei! Să-i ştergem de pe faţa pământului, să dispară prostul gust, mitocănia şi duplicitarii, nesimţiţii şi tupeiştii care, fie vorba între noi, sunt câtă frunză şi câtă iarbă în iubita ţărişoară. Să rămânem noi, asasini în numele dreptăţii.
Am putea, la o adică, să le dăm în cap şi bătrânilor care nu ne mai sunt de folos şi puradeilor care cerşesc prin parcări şi obraznicilor care stau cu hangerul la brâu şi tinerilor care se droghează etc. Sunt atât de multe categorii sociale deranjante, murdare, nefericite şi care ne fac de ruşine.
De ce să mai umplem puşcăria cu deţinuţi şi spitalele cu suferinzi, când ar fi mai simplu să-i exterminăm pe toţi, în ordine, să-i încolonăm către cimitire şi să scăpăm plaiul mioritic de o grijă în plus. De ce să facem eforturi să-i ajutăm? De ce oare armata asta de nemulţumiţi şi de pricepuţi nu propune legea pedepsei cu moartea?
E adevărat că ar fi cam greu să hotărâm pe cine să punem mai întâi la zid: pedofilii, corupţii, criminalii, mincinoşii etc? Nu spun că n-am ales ordinea după propriile mele nemulţumiri, că om sunt şi eu. Dar mă străduiesc să judec lucrurile la rece înainte de a arunca piatra. Cum ar trebui să facem cu toţii, în loc să preamărim Legea talionului.
Revenind la studenţii ucigaşi, cine poate explica mecanismul prin care doi tineri studioşi, înhămaţi la carul salvării oamenilor – doar voiau să se facă medici! - ajung să practice disecţia pe un trup aproape viu? Ce resorturi halucinante au determinat fapta lor, ce mecanisme defecte ale lumii în care trăim duc la apariţia dorinţei de a merge cu pedeapsa până la capăt, de a ucide ca să te simţi răzbunat? Oare nu sunt aceleaşi cu ce ne determină pe noi, ceilalţi, să împărţim între alb şi negru, între bun şi rău, între decizie şi întâmplare, fără să cunoaştem cauzele, luându-ne după aparenţe şi experienţe personale.
Dăm verdicte, dar le dăm anonim să nu afle vecinii, incităm la violenţă şi soluţii revanşarde fără să ne gândim la consecinţe. Generalizăm pentru că aşa e modelul, corupţi sunt cei cu bani, hoţii sunt ţigani şi politicienii sunt mincinoşi. O lume fără dedesubturi, liniară, simplă şi uşor de explicat.
Însă, în lumea asta, crima începe să devină la fel de banală ca ruptul unei flori din rondoul primăriei. Nervii nu mai pot fi ţinuţi în frâu. Faptul că, vreme de câteva decenii, am fost violaţi intelectual, forţaţi să acceptăm prostia şi hoţia ca religie de stat, că ne-am sălbăticit urându-ne unii pe ceilalţi, după modelul propus de bolnavii de putere, ne pune acum în faţa unei generaţii pe care nu o mai recunoaştem. Însă i-am dat viaţă.
Cei doi criminali studenţi la Medicină sunt de-o vârstă cu Revoluţia…
