Evaluaţi acest articol
(15 voturi)
2 comentarii


"Din păcate, Oţelul nu mai există", o expresie pe care încă o citesc pe "feisbuc". Partea bună că tot mai rar văd asta. Răspund şi aici, trebuie doar să vrei ca să ai, acum, Oţelul. Ca să vezi că trăieşte, trebuie în primul rând să vrei să vezi asta şi, varianta ideală, să trăieşti şi tu asta. Dacă nu poţi cu implicare maximă, ca membru cotizant, măcar fă-o din tribună, la meciuri. Pentru că trăirile sunt doar ale tale, nu ţi le poate lua nici un adamescian, nu le poate avea nimeni altcineva.

La fel este cu palmaresul, subiect atât de discutat în ultima vreme, de când cu anunţata licitaţie. Palmaresul este suma trăirilor fiecăruia, ca suporter sau fotbalist. De la primul meci văzut de pe bloc, la inaugurarea stadionului în forma modernă, până la amicalul de sâmbăta trecută cu Farul. Pentru unii, poate chiar mai de mult, înainte de mutarea la Tecuci a Oţelului călit de regretatul Puiu Vasilache. Punguţele cu gem, că nu ne lăsau cu borcanul, pentru a avea o gustare în orele de la intrarea în stadion până la începerea meciului din 7 septembrie 1988. Nervii şi furia avute când arbitrul medieşean Iosif Biro a mutat în careu un fault al lui Tofan făcut la 21 de metri, în Giuleşti. Lacrimile miilor de gălăţeni din tribune după nenorocitele alea de minute de prelungiri cu Gorica. Rezistenţa lui Gică barmanul, cu suta de kile în braţe, sufocându-l, la cea mai intensă bucurie posibilă, când a băgat-o Para la Brăneşti. Fericirea comună a zecilor de mii de oameni, trăită în stradă cum n-a mai văzut vreodată Galaţiul, pe 15 mai şi la o săptămână după, la primirea trofeului. Trăirile astea ale noastre, atât de multe şi de intense, la care vom mai adăuga altele, cum ar fi revenirea acasă peste puţin timp, pe stadionul nostru, la barajul pentru promovare, alcătuiesc Palmaresul Oţelului. „Nu-l poate cumpăra nimeni”, aşa cum spune Stelică, portarul cu care nu ne era frică şi nu ne este nici acum, cu el antrenor. Din acest punct de vedere, poate urma doar o „licitaţie pentru nimic”, aşa cum scria recent Mihai Mironică, pe sport.ro.

Totuşi, trebuie să licităm. O poate face oricare dintre noi, Oţelul există şi ne aşteaptă. Ne vrem trofeele înapoi, sunt simbol sfânt al trăirilor noastre.

Citit 8416 ori Ultima modificare Marți, 14 Februarie 2017 09:58

2 comentarii

  • postat de Adyy23 Marți, 14 Februarie 2017 15:57 82.137.14.*** Link la comentariu
    2
    4

    Poate am sa fiu injurat de tot Galatiul parerea mea este FC OTELUl este o echipa noua .iubesc ideea asta de echipa de la zero .Din partea mea palmaresul sa sil pastreze Creditorii intre ghilimerele adica ce cei care au falimentat si distrus echipa

    Raportează
  • postat de CoCo Marți, 14 Februarie 2017 12:47 5.2.209.*** Link la comentariu
    2
    2

    Foarte adevarat, nu inteleg cum se poate scoate la vanzare o istorie! Este o mare ineptie asa cum numai in tara noastra se poate intampla, din pacate.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.