Proiectul frânat al acceleratorului de particule

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Peste 200 de gălăţeni au fost diagnosticaţi cu o formă sau altă de cancer, în primele trei luni ale acestui an. În total, numărul bolnavilor oncologici aflaţi în evidenţele medicilor gălăţeni se ridică la 17.362. Lor li se adaugă pacienţii, deloc puţini, cu domiciliul în judeţul Galaţi dar care sunt luaţi în evidenţele centrelor de tratament din alte judeţe.

De ce am ţinut să prezint aceste date neliniştitoare? Mai întâi, pentru că ele reflectă realitatea în care trăim, din moment ce fiecare dintre noi are cel puţin o rudă sau o cunoştinţă afectată de acest nemilos flagel. Apoi, pentru că astfel putem înţelege mai bine consecinţele nefaste care apar în urma amânărilor şi tergiversărilor autorităţilor, atunci când vine vorba de asigurarea tratamentelor necesare acestor bolnavi.

A fi diagnosticat cu cancer în România este un calvar, nu doar din cauza gravităţii în sine a bolii, ci şi ca urmare a condiţiilor de tratament de care dispunem. Medicii oncologi sunt mult prea puţini, medicamentele necesare sunt de multe ori de negăsit, iar aparatura pe care o avem la dispoziţie este învechită, atunci când totuşi există.

În Galaţi, Consiliul Judeţean pregăteşte acum "terenul" pentru aducerea unui accelerator liniar de particule, necesar pentru radioterapie. Când spun că pregăteşte acum "terenul", am în vedere faptul că instituţia a anunţat, zilele trecute, că evaluează "spaţiile şi parametrii necesari" pentru instalarea unui astfel de aparat în cadrul Spitalului Judeţean.

Trebuie spus că radioterapia pe baza acceleratorului liniar de particule nu este un moft, ci standardul în materie de tratament al cancerului, în toate ţările civilizate. Ani la rând, politicienii ne-au dus cu zăhărelul, promiţând Galaţiului acest accelerator, în vreme ce gălăţenii grav bolnavi au fost obligaţi să bată la uşa unor spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca sau Târgu-Mureş. Faptul că autorităţile "evaluează" abia acum spaţiul în care acceleratorul va fi montat înseamnă că vor mai trece cel puţin câteva luni până ce dispozitivul va şi deveni propriu-zis funcţional.

Citit 3395 ori Ultima modificare Joi, 27 Aprilie 2017 21:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.