Pe ce naiba stăm?

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Când la Râmnicu Sărat o surpare a descoperit un „beci brâncovenesc”, arheologii şi-au frecat mâinile, cerând clasarea, iar cetăţenii s-au bucurat că vor atrage turiştii. „Soluţia” de moment însă: astuparea! Gălăţenii, nu: practici, au pus „capac” din tablă navală peste o hrubă la Primărie. O recentă prăbuşire prin zonă ascunde, spune un consilier de la Direcţia de Cultură, zidărie bizantină (alternanţă cărămidă/piatră). Ştiam de la o fostă locatară din demolatul han al Mariei Obrenovici de pe strada Cuza că, de acolo, porneau două galerii spre Primărie. Ca şi la noua hrubă, proprietarul de pe Eternităţii, unde regretata ingineră Margareta Bălan a descoperit Şanţul Porto-franco, ţine faptul secret.

Dar n-ar trebui să ştim măcar PE CE STĂM? În iulie 1880, primarul interimar Gheorghe Mihăilescu, susţinut de inginerul-şef, semna un ordin prin care proprietarii de hrube erau ameninţaţi cu pedepse, dacă nu şi le asigură prin cărămizi şi var hidraulic: ploile surpaseră din  „însemnatul număr” de beciuri vechi sau improvizate care „potricălesc (bortelesc) oraşul”, „producând adevărate nenorociri”. 

Margareta Bălan, specialist geolog şi hidrogeolog, singurul expert  gălăţean atestat guvernamental în stabilitatea fundaţiilor, mi-a arătat hărţi cu mii de „beciuri”, unele astupate, altele, puse cap la cap, formând tuneluri. Credea în potenţialul lor turistic. O reţea subterană care, spunea, vine dinspre Brateş (o galerie iese în Parcul Eminescu) spre Dunăre, unde în primii ani ai comunismului s-au astupat intrările, folosite de bande. Şi bisericile erau legate subteran, pentru primejdii: otomanii erau la Zaclău, chiar în Bădălan. Ar trebui datate măcar. E  important însă, dată fiind uriaşa ramificaţie subpământeană, să fie cunoscute. Dacă va fi dificil de autorizat vreun club sub bolta din cărămidă fără mortar chiar dacă lutul e etanş, măcar vom şti unde NU trebuie construit DEASUPRA! Brăila de pildă, are aparatură neinvazivă de cercetare, cu sonare - cercetare mai ieftină şi nederanjantă pentru proprietari. La noi, pe când?        

Citit 3224 ori Ultima modificare Marți, 02 Mai 2017 19:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.