"Proiect" a ajuns să fie unul dintre cele mai utilizate cuvinte în limba română după ce incapacitatea celor care ne-au tot condus de vreo douăzeci de ani încoace a nimicit conceptul de lucru făcut.
În lipsa acţiunilor palpabile, cu rezultate concrete, politrucii, tropăitorii din afişele electorale şi din televizoare, dar şi căpuşele bugetare atârnate de poalele impotentei, nesăbuitei şi furăcioasei hoarde politico-administrative au schimbat sensul acestui cuvânt.
Altfel spus, după ce au văzut că e cel mai important ca propriile buzunare să fie doldora, cei despre care vorbeam mai devreme s-au trezit că pentru mulţime nu mai e mare lucru de făcut... Poate doar planuri.
Atunci au luat decizia să modifice sensul cuvântului "proiect" şi să arunce plebei o ciosvârtă imaginară. Apoi au început să folosească acest concept şi să facă proiecte, multe proiecte, adică nimic. Când n-au bani pentru pensii, ori salarii, sau când ar trebui să se ocupe de şomeri, când constată că trebuie să facă un centimetru pătrat de autostradă, se apucă de un proiect.
Când pe sub nasurile lor dansează finanţări pentru sprijinul educaţiei sau al agriculturii ori al sănătăţii sau nu ştiu ce alte fonduri, mai trântesc un proiect. Şi încă unul, şi încă unul... până când, ameţiţi de câte lucruri au planificat deja să facă, avem senzaţia că ceva are să se mişte în cele din urmă.
Ce trebuie să ştim exact este că pentru realizarea unor astfel de proiecte au apărut şi specialişti, oameni, chipurile, vizionari, care ştiu ce şi cum să îşi propună. Apoi sunt alţii calificaţi să aşeze intenţiile în Excel şi să le exporte în PowerPoint astfel încât şedinţele cu planuri de viitor să fie colorate şi veridice precum fetele din revistele lucioase şi viu colorate.
Şi mai important este că din joaca de-a „ce o să fie” se scot bani frumoşi şi necontorizaţi. În plus, foarte puţini sunt cei care îşi mai aduc aminte că în urmă cu câţiva ani cineva făcea un proiect…
Nu e instituţie publică în care dacă intri să nu auzi măcar o dată cuvântul cu bucluc. Iar asta nu se întâmplă de-acum, ci de vreo zece ani (dacă nu mai bine) încoace. Nu e emisiune televizată ori articol de ziar în care să nu se audă sau să nu ţi se spună că nu e o soluţie acum pentru cutare problemă, dar că se lucrează la un proiect.
Asta te face să te gândeşti, pe bună dreptate, că dacă în ţara asta se mai face ceva, dacă mai găseşti două paie să le poţi pune în cruce, pentru asta nu ar fi cumva nevoie de un proiect. De fapt, lucrurile nici nu s-au schimbat foarte mult faţă de vremurile-de-mult-apuse, când oamenii făceau planuri şi raportau cincinalu-n patru ani şi jumătate.
Dacă aşa stau lucrurile propun şi eu ceva. Cum ce…? Un proiect! Un proiect care presupune ca noi, purtătorii de buletine cărora ni se cere să ne implicăm pentru primenirea clasei politice şi pentru îndreptarea lucrurilor, să ne imaginam doar că votăm, în timp ce, lipsiţi de surse de finanţare, dar cu mari ambiţii, trăim într-o ţară – proiect…
