Paris, noiembrie 2015. Cel puţin trei explozii şi şase atacuri armate. 129 de morţi şi peste 350 de răniţi. Istanbul, decembrie 2016. Două explozii, 38 de morţi, peste 166 de răniţi. Londra, martie 2017, podul Westminster. Trei morţi şi peste 50 de răniţi, după ce o maşină a intrat în mulţime. Barcelona, august 2017. Acelaşi scenariu ca în Londra. 14 morţi şi peste 100 de răniţi, însă cifrele se pot schimba, dat fiind că mulţi oameni sunt încă în stare gravă.
Toate aceste evenimente au un singur lucru în comun. Toate au fost revendicate de gruparea teroristă Statul Islamic. Chiar dacă le-a pregătit, chiar dacă nu, ISIS le-a revendicat pe toate şi seamănă teroare în lumea civilizată, lume pe care ei şi-ar dori să o vadă arsă din temelii şi schimbată după chipul şi asemănarea lor. Dar partea cu adevărat proastă abia acum vine. Pentru că atentatele astea nu au fost făcute de oameni care s-au dus la sediul ISIS, şi-au luat armele şi apoi s-au întors. Nu, ele au fost realizate de oameni care au crescut în ţări mai civilizate decât cea de origine, ţări în care au primit o educaţie sau, recent, un acoperiş deasupra capului. E drept, nu toţi imigranţii sunt terorişti, însă e de ajuns ca unul să producă o tragedie, pentru ca eticheta să fie pusă.
Unde mai suntem în siguranţă? În ce cotlon ne putem piti, după ce zid putem sta ghemuiţi? Un lider politic a recomandat evitarea mulţimilor în oraşele mari. Lucru complet imposibil, de altfel. Oraşele mari, precum cele menţionate la începutul acestui editorial, sunt oraşe turistice, renumite tocmai pentru mulţimi. Eliminarea mulţimilor înseamnă eliminarea turismului şi, totodată, asumarea înfrângerii în faţa fricii. Parizienii au afişat, după atentatul de la Bataclan, un mesaj din care, poate, toţi europenii ar avea ceva de învăţat: "Parisul nu cedează în faţa fricii".
Lecţiile pe care ni le oferă aceste atentate sunt dureroase, e drept. Dar, dacă ele trec fără ca guvernele să rămână cu ceva, atunci toate decesele vor fi fost în van. Iar teroriştii vor primi ceea ce urmăresc. Teama tuturor! Aşadar, ce facem în faţa fricii?
