Marius Ţuca

Marius Ţuca

Vot de neîncredere al studenţilor pentru „Agenţia de Credite”

Miercuri, 04 Februarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Nou înfiinţata Agenţie de Credite pentru Studenţi este privită cu neîncredere de cei care ar trebui să fie principalii beneficiari ai programelor acestei instituţii. Studenţii gălăţeni nu sunt încă pe deplin lămuriţi ce avantaje vor avea de pe urma contractării unui astfel de credit. În plus, unii afirmă că Guvernul ar fi trebuit mai degrabă să pună la punct un plan pentru perioada de după finalizarea studiilor, întrucât abia atunci încep adevăratele probleme financia ...

Fabrica de proiecte, invenţii şi medalii

Miercuri, 28 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Facultatea de Mecanică de la Universitatea „Dunărea de Jos” este un adevărat izvor de specialişti. Munca de creaţie, cercetare, inovare este transmisă cu sfinţenie din generaţie în generaţie, astfel că nu doar cadrele didactice cu experienţă se pot lăuda cu reuşite la acest capitol. Şi, ce este mai important, de fiecare dată când stai de vorbă cu cercetători de la „Mecanică”, afli că în spatele fiecăruia stă o întreagă echipă. Este valabil atât pentru cei tin ...

Hora unui secol şi jumătate

Luni, 26 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
O parte din istoria de 150 de ani a României moderne s-a rescris sâmbătă la Galaţi. O serie de manifestări fără fast, dar pline de emoţie şi trăiri autentice au marcat, în mai multe puncte ale oraşului, unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor: Unirea Principatelor de la 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.Câteva sute de gălăţeni, printre care şi mulţi copii, au asistat, timp de o oră, la ceremoniile desfăşurate la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, ...

„Nanocăştile”, ultimul răcnet în materie de copiat

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Hands-free-ul rămâne şi anul acesta piesa de rezistenţă în colecţia de iarnă a sesiunii studenţeşti. Campusul „Al. I. Cuza” e împânzit în aceste zile de tot felul de anunţuri prin care se închiriază sau se vând echipamente performante pentru copiat în condiţii sigure la examene. Deşi nu se spune explicit în anunţ că este vorba despre sisteme de tras în piept profesorii, toţi studenţii înţeleg despre ce este vorba. Oferta e bogată, pe gustul, buzunarul şi preten ...

Marinela Dobrea a mai tras o clapă

Vineri, 23 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Marinela Dobrea joacă tare. Cum era de aşteptat, directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a lăsat cu ochii în soare şi Comisia de Disciplină a Consiliului Judeţului. Marinela Dobrea nu s-a prezentat, ieri la ora 11:00, la audieri, deşi promisese în urmă cu o săptămână că o va face. În schimb, a trimis prin fax o cerere prin care solicita acordarea unui nou termen de audiere, întrucât doreşte să fie asistat ...

Eugen Chebac, foc şi pară pe Marinela Dobrea

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac se consideră sfidat de directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. „Este încă o dovadă de sfidare la adresa preşedintelui şi a Consiliului Judeţului Galaţi, dar şi de indisciplină, din partea doamnei Dobrea Marinela, care nu s-a prezentat la Comisia de Disciplină şi a trimis o simplă cerere, prin corespondenţă, în care solicită ca cercetarea administrativă s ...

Marinela Dobrea nu s-a prezentat la Comisia de Disciplină

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) nu a arătat mai mult respect nici Comisiei de Disciplină a Consiliului Judeţului. După ce l-a evitat pe preşedintele CJ Eugen Chebac timp de trei luni, Marinela Dobrea nu s-a prezentat nici ieri la audierile Comisiei de Disciplină. Ea a cerut un răgaz pentru a-şi angaja un avocat. Comisia a fixat un nou termen pentru data de 5 februarie 2009. Mai multe în ediţia tipărită ...

Marinela Dobrea, convocată la Comisia de Disciplină

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Un nou episod din epopeea „Dobrea – DGASPC” se derulează astăzi la Consiliul Judeţului. Directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Marinela Dobrea, se va prezenta astăzi la Comisia de Disciplină a CJ pentru a da explicaţii cu privire la mai multe probleme constatate de instituţiile de control care s-au tot perindat prin curtea instituţiei în ultima vreme. Punctul forte al Comisiei îl constituie raportul Inspecţiei Soc ...

Marinela Dobrea, director pentru un sfert de oră

Marți, 20 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Marinela Dobrea a mai fost director la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi încă un sfert de oră. S-a întâmplat ieri dimineaţă, de la unsprezece fără un sfert până la unsprezece fix. Întrunit în şedinţă extraordinară, Consiliul Judeţului Galaţi a avut două puncte pe ordinea de zi. Primul era cel anunţat încă de la sfârşitul săptămânii trecute, şi anume constatarea încetării suspendării de drept a Marinelei Dobr ...

Grigore Vieru: „Acesta e destinul nostru, un destin de ostatici”

Marți, 20 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în CULTURA
A trăit o viaţă cu visul de a-şi vedea ţara unită. Unii au mers pe Lună, iar el nu voia decât să treacă Prutul. În aproape orice interviu al său, Grigore Vieru vorbea despre drama basarabenilor de a fi despărţiţi de ţară. La fel şi la sfârşitul lui 2006, când a venit la Galaţi, la Festivalul „Gulliver”, cu o reprezentaţie a Teatrului „Licurici” din Chişinău, o piesă pe versurile sale. Într-un interviu acordat „Vieţii libere”, poetul basarabean era optimist ...
Pagina 132 din 137