Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Păcănelu’, păcănelu’, hai la joc!

Joi, 25 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Îmi şopteşte un amic că italienii sunt varză, că era de aşteptat ca la un seism încrezut, ca cel de acum două nopţi, să le cadă clădirile în cap. Paranteză. Prietenul ăsta e gălăţean, eu tot în România locuiesc. A se stabili cine e mai descoperit - broscarii sau neamul neatârnat din spaţiul carpato-danubiano-Ponta? * Ca la orice nenorocire petrecută pe planeta cu numărul 3 pe tricou (numerotarea începe de la Soare în jos. Sau în sus, depinde în ce poziţie trataţ ...

Trailerul Apocalipsei

Miercuri, 24 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Luni seară, la ora la care Busu de obicei ceartă preoţi, rezolvă probleme de logică sau zgârie harta, Galaţiul a fost năpădit de fum. Nori incandescenţi, miros de cenuşă, fum la propriu, ecuaţia era greu de rezolvat, în condiţiile în care nu ştiu să avem în urbe specialişti în jar şi pulbere. Cu toate că la cât s-a furat din combinat... Mă rog, nu ştiu de ce deraiez de la subiect, probabil că mă urmăreşte un început de politicianită. Norul de fum a trecut, iar n ...

Trăiască judeţul Cecenia!

Marți, 23 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nişte militari ai armatei române au fost prinşi cu droguri în raniţă. Făceau trafic, dar şi consumau substanţele interzise. Abia acum îmi dau seama de ce ne dăm rotunzi în faţa ruşilor. * Un europarlamentar maghiar vine cu o propunere deosebită pentru a-i alunga pe refugiaţi de pe bătrânul continent. Să punem capete de porc la graniţe ca să-i speriem pe musulmani, sugerează cetăţeanul Gyorgy Schopflin. L-aş contrazice pe extremistul ăsta - există deja destule căpă ...

Aproape cinci medalii pentru România

Luni, 22 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Doamna Gorghiu, jumătatea feminină de la butoanele PNL-ului, consideră că tăricenismul este un nou termen care defineşte tupeul. Mi-aş dori din suflet, draga mea născută la Tecuci, să nu pot vorbi pe viitor şi despre gorghinism. * Zeci de turci au fost prinşi când încercau să intre ilegal în România. Imigranţii au fost agăţaţi de poliţişti într-un lan de porumb. Trebuie, totuşi, să apreciem faptul că otomanii, în momentul în care erau capturaţi, au remarcat că po ...

Negoiţenia Pământului

Sâmbătă, 20 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Am aflat de ce Bogdan Olteanu a primit de la bunică-sa un milion de euro. Ca să nu mai râdă colegii de el că - scuzaţi-mi rima neinspirată! - e chel... * Dacă a primit o asemenea moştenire, mi-e tot mai clar că deja fostul viceguvernator BNR a legănat-o pe bunică-sa şi i-a schimbat scutecele. Nicidecum viceversa. * Conform ANAF, Regele Mihai şi-a achitat datoriile la stat. Pe toate! Chiar aşa o fi, nene, sau din cauza contextului delicat nu are rost să-i mai ceri vreun sfanţ? ...

Despre coada românului. Iarăşi

Vineri, 19 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Vorbim de aproape o săptămână despre coada pe care Tăriceanu a fentat-o, însă nu ne punem problema de ce obiceiul ceauşist de a te uita numai în ceafa celui din faţa ta nu dă semne de dispariţie. Suntem contaminaţi, e limpede, dar măcar bătrânii satului, sfatul popular ar trebui să ia atitudine. La rece! De ce nu se zbat instituţiile statului ca să nu mai zăbovim ca vitele în încăperi aproape insalubre, aerisite doar când se deschide uşa? Cutuma de a obliga proştii na ...

Nu tu eşti important, bre!

Joi, 18 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Tăriceanu, acuzat de câteva zile că s-a băgat în faţă ca să-şi schimbe permisul de conducere, vine cu explicaţii şi aproape că ne bate obrazul. Ne ceartă de la înălţimea funcţiei de şef al Senatului pe care o deţine... "Există, în orice stat, câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi ca să reprezinte, într-un fel, statul şi să se dedice, în principal, problemelor societăţii, comunităţii. Da? Asta ar trebui să fie preocuparea lor principală. Nu statul ...

Glume proaste despre Olimpiadă

Miercuri, 17 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Am fost şi eu pe Transfăgărăşan. Prin 2010, 2011, cam aşa, că nu mi-am făcut selfie pe creastă şi nici nu mi-am dat check-in. Am urcat în toiul verii, erau maximum 50 de maşini pe traseu... Zilele trecute, am citit că în weekend a crescut o coadă de 3 kilometri pe drumul care leagă Cârţişoara de Bâlea Cascadă, realmente un coşmar pentru orice conducător auto, mai ales atunci când eşti în rampă... Nu mai mergeţi, nene, în Vamă, la Sinaia şi Buşteni sau la Slănic ...

Serbări echilibrate

Marți, 16 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ieri, de Ziua Marinei, preşedintele Iohannis a vorbit la Constanţa despre importanţa strategică a Mării Negre. Bre, dar despre şezlonguri n-a zis nimic-nimic? * Românii au serbat iarăşi în mod echilibrat. Ambulanţele au sunat toată noaptea, dar o fi fost alarmă doar de fiţe. * CNADNR anunţă că vom avea 1.000 de kilometri de autostradă la începutul anului 2018. Ptiu, preţ de câteva minute am fost în pragul depresiei! Eram gata să cred că vor dispărea tradiţionalele vac ...

Suntem buni. Buni încasatori

Luni, 15 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ai văzut meciul de box al românului Nistor la Jocurile Olimpice de sub Corcovado? Pricepi activitatea cu mănuşile de jumătate de metru, ştii ce înseamnă să primeşti un croşeu în figură? Haide, nu ezita să recunoşti, căci suntem buni încasatori, noi, românii... Înfrângerea compatriotului nostru la Rio, decizie aberantă, în antiteză cu ce se petrecuse în ring, reflectă fidel relaţia dintre electoratul mioritic şi politicianul din spaţiul carpato-fără-filtru-şi-aşa ...
Pagina 201 din 545