Am mai văzut copacul acesta: era plin de păsări; am mai văzut oamenii aceştia: erau plini de păsári; am mai văzut trenul acesta: nu era indiferent, nu trecea ca glonţul prin gări!   Am mai văzut femeia aceasta: purta pălărie şi malacof, îndrăgostiţii picau fulgeraţi la picioarele ei, zâmbetul era lege, nu se descoperise indiferenţa... doar şapte cercuri crescuseră la tei!   Am mai văzut bărbatul acesta: era plin de ochi albaştri, făcea o fântână, făcea dou ...

Atunci...într-una dintre alergările mele spre gară, ca să văd (şi eu) trenul pentru prima oară, mă opresc o ţâră la cişmeaua de lângă podul Ghibarţ, să beau oleacă şi să-mi răcoresc picioarele goale în teică. E cald tare, dar e cald curat. E iunie, a treia zi de vacanţă. E iunie plin cu cireşe în pomi şi la urechile fetelor mari şi mici, trecătoare încolo şi încoace, cu vacile, cu buruieni în braţe, cu frunţi şi rochii arse de soare, cu ochi şi inimi doldora ...

Acelea sunt vremuri foarte frumoase, chiar dacă, de bună voie ori obligat, trebuie să pun mâna pe unelte şi să uneltesc, adică să le folosesc în scopul pentru care au fost inventate. Acelea sunt vremuri foarte frumoase, chiar dacă, mai de plăcere, mai de frica mamei şi a învăţătorilor, mai de ruşinea satului, trebuie să pun mâna şi burta pe carte, adică să văd şi să citesc ce mă-sa au văzut şi au citit cei care au fost veniţi pe lume, s-au îmbrăcat, au mers până ...

Constantin se apropie cu un aer dojenitor/tămăduitor, cu ochii mai mult la pasărea moartă, decât la mine!...Oare cum a venit? oare de unde a venit? oare cum a ieşit din moarte? ştiu sigur că a murit, fiindcă l-am văzut în sicriu, i-am tras clopotul, l-am condus până la biserică, până în groapă...! nu cred că mă înşel! el era mortul cel tânăr, de optsprezece ani! el este viul cel tânăr, de optsprezece ani, care se apropie de mine şi de izbânda mea! oare să-l fi impres ...

I-a sunat ceasul! I-a sosit clipa! Îi bate sfârşitul pe frunză! O fi ea calmă şi indiferentă, dar gata-i cu ea! S-a zis cu linia asta neagră, cu mirarea asta fără obraz! Morţii mamei ei de cioară!...Brusc şi sigur, eliberez săgeata din arc. Şi încep să mă uit la ea cum cară moartea spre vârful salcâmului, spre pârdalnica şi vajnica negresă cârâitoare. N-are cum să zboare mai mult de o secundă până la sfârşitul ciorii!...Şi mă uit! şi nu-mi vine să cred ochilor ...

Da, iau arcul, pun săgeata în el, întind uşor şi ochesc între mine şi soare! trebuie să nimeresc cioara! s-o nimeresc bine şi să moară! dac-o nimeresc rău şi nu moare, cu ce mă mai laud pe drumul satului? mă şi imaginez cu mirarea neagră la brâu, defilând prin colb, prin ochii plini de lacrimi şi de invidie ai prietenilor şi ai duşmanilor mei! mă şi imaginez aplaudat de cei care urăsc păsările, de cei care urăsc trilul şi cântecul, fie el şi croncănit! chiar consi ...

Încet, fără nici un fel de grabă, nu cumva să mă simtă cobea cea neagră, nu cumva să se prindă că cineva-i pregăteşte prima moarte la rădăcina salcâmului, scot săgeata din tolbă, o mângâi cu ochii şi cu degetul, o rog foarte mult să nu treacă pe lângă mirare, fiindcă aceasta, după cum zic ornitologii, cârâie tocmai din vremea lui Mihai Viteazul…îmi fac semnul crucii, aşez săgeata în arc şi încep să-l întind ucigaş între mine şi soare, spre…dar simt o a ...

Eminescu trebuie văzut aşa cum este, nu cum credem noi că trebuia să fi fost. Unii şi-au făcut un idol din personalitatea sa. Alţii l-au blamat, l-au înjurat, l-au destrămat în public. Unii îi ocolesc poezia. Alţii nici n-au auzit de el. Unii deştepţi propun scoaterea operei sale din orice studiu. Alţii cer sanctificarea sa. Desigur, fiecare este liber să se exprime, să-şi satisfacă şi să-şi întreţină cum vrea pofta şi gustul pentru arta literară. Desigur, s-a spus de ...

Negreşit, niciodată nu a fost altfel: cu cât se apropie mai mult funia de par, cu atât mai mult creşte şi se instalează convingerea că aproape toate visurile şi nădejdile rămân doar proiecte. Şi cred că-i foarte bine aşa. Dacă totul, peste noapte, ar deveni realitate, oare ce pupăza aş mai avea de făcut? Fireşte, cu cât cantitatea de imprevizibil este mai mare, cu atât mai mult uit că sunt supus deşertăciunii, aleatoriului universal pus pe şotii, demiurgului cel rău (c ...

Atunci, aşezată între mine şi soare, mirarea cu pene îmi pare enormă. E o mirare cu pene negre. Această mirare stă tocmai pe vârful salcâmului uriaş din grădina lui bădia Iancu Cujbă. Stă pe o creangă subţire ca vântul care bate cătinel şi o leagănă supt privirile mele lacome de orgoliu şi moarte. Stă şi croncăneşte elegant, sacadat, indiferent, sigur şi mult, spre apus. Spre apusul meu, nu al ei. Că ea, din câte mi-a povestit mama, nu are apus. Nu are nici răsări ...