Mă simt pustiu...şi te împiedici de pragul sufletului meu când vezi că n-are nici o noimă şi nici un strop de Dumnezeu! Mă simt pustiu...nu mă aşteaptă nici un plecat, nici un venit, nu mă mai strigă măcar nimeni să-mi dea oleacă de chibrit! Să-mi dea un seu de lumânare, poate mai văd pe unde merg... poate mă vezi şi tu, iubito, străpuns de raza unui cerc!   Ştii, cercul cel de altădată, care umbla prin visul meu lăsat pe drum când lăcomia l-a fugărit pe Dumnezeu! Š...

Acest sat de la marginea de sus a Universului, acest sat cu nume foarte ciudat, dar şi foarte frumos, acest sat cu cimitir mai mare şi mai des şi mai mult decât satul, acest sat fără hartă şi fără tristeţe şi fără nimic în plus, acest sat uitat, acest sat scăpat de sub controlul operaţiilor şi oglinzilor divine, acest sat din care ieşi exact în clipa când intri, acest sat unde viaţa şi moartea stau pe prispă la taifas, picior peste picior peste picior peste picior...acest ...

Hai, sui în caleaÅŸcă...să mergem departe, din zori până-n seară, ÅŸ-apoi până-n zori, departe de viaţă, departe de moarte, departe de-o mie ÅŸi una de ori!   Hai, uite cum caii vor drum ÅŸi plecare, cum scurmă în rouă potcoavele, cum s-aude lumina sub roÅ£i, cum răsare departele nostru de-atunci pân-acum!   Hai, uite cum vine cu noi ziua toată, cum vine cu noi toată noaptea, cum vine tot timpul, tot spaÅ£iul, tot totul...cum cată cu noi chiar nimicul să meargă...î ...

Ce mai tura-vura! nu-s în stare să salvez rochia din ziarul de ieri, din ziarul de alaltăieri, din toate ziarele din lume! mai bine mă grăbesc să văd trenul şi să renunţ la gândul că, odată şi odată, am să văd rochia umplută cu Ea! sigur că da! alerg! alergăm! abia mă ţin după zmeul sprinten şi antrenat şi naiv şi obişnuit cu fuga după Făt-frumos şi retur! alergăm corect, frumos, gramatical, să nu ne împiedicăm, să nu ne belim nasurile, să nu ne stea inimile, ...

Mă uit la rochie şi nu-mi vine să cred: aşa rochie frumoasă şi fără de sfârşit, dar aşa de goală?! şi zmeul se uită şi crede la fel!...Oare cine-o fi adus-o şi a lăsat-o singură, în această pădure fără de sfârşit? zmeul zice că Ileana (Ileana aceea, nu aceasta!) e vinovată, că nu trebuia să lase mătasea goală în inima pădurii...iar ea să umble (goală) prin lumea aproape de sfârşit!...Sigur că da: şi eu şi zmeul ne rugăm la cerul din vârful copacilor să ...

Moto: "cunosc două doruri grele: dorul meu ÅŸi-al mândrei mele!" [Cornel Udrea - Kant (despre cunoaÅŸtere)] Åži ce frumos...să stai pe marginea uitării de nicăieri ÅŸi de acum ÅŸi de atunci... ÅŸi să spui plânsuri printre gene ambigene, din suflet mult ÅŸi din irisuri foarte lungi! Irisuri lungi ÅŸi verzi ÅŸi negre ÅŸi păcate, irisuri smulse din uitare până când tot ce se vede-i ofilit ÅŸi n-are unde să se ascundă...ÅŸi rămâne lebădând! S-aude spaÅ£iul cum dă timpul în ...

De mâine, gata, nu mai scriu... mă dau la fund (cum se mai spune)... a fost frumos, este târziu... şi floarea-soarelui apune!   De mâine, gata, pun pe foc proiecte, visuri şi himere, nu mă mai mint, nu mă mai joc... şi nu mai zic la revedere!   De mâine, gata, mă ocup de toate cărţile pe care le-am dat la praf, le-am dat la lup sau le-am uitat la întâmplare!   De mâine, gata, stau mereu şi mă reped la poezie, înmormântez un dumnezeu pe care ţi l-am spus şi ţie!   De mà ...

Sigur că da! cum pupăza să prind şi să văd, pentru prima oară, trenul de zece fără un sfert, dacă hoinăresc şi mă dau uitării prin pădurea Sărata, cu zmeul de mână şi cu viorea la ureche?...(am uitat să spun, în ziarul de ieri, că zmeul de hârtie albastră s-a dat peste cap de trei virgulă paisprezece ori şi s-a făcut zmeu de carne şi oase...aşa de mare i-a fost bucuria şi mirarea când l-am lăsat şi pe el să admire acest miracol cu frunze, flori, cuiburi şi apă ...

Moto: "nu-i mai cere apă/ nici o caravană...             vino mai degrabă/ dacă poÅ£i fi ană!"                                                       (anonim)   Ce-adânc ...

Lângă drumul spre gară, pe partea stângă, locuieşte o pădure imensă. Unii cică această pădure stă toată ziua, nu face nimic, doarme şi sforăie de se aude tocmai din pădurea cealaltă, care locuieşte pe partea stângă, lângă drumul dinspre gară. Eu văd şi cred şi spun că nu-i adevărat. Pădurea face ghiocei, cei mai mulţi şi mai mari şi mai albi şi mai frumoşi şi mai blânzi şi mai negri şi mai ciudaţi ghiocei din lume. Din lumea mea, adică. Dar face şi cele m ...