Mă vede lumea cum stau la capătul satului cu un singur drum şi cum mă uit încolo. Mă uit şi tac. Din când în când, duc palma la ochii verzi să văd dacă nu cumva am vedenii. Fiindcă, prin verde, totul pare frumos, până şi depărtarea. Aceasta pare chiar mai aproape, mai uşor de suportat/acceptat, adică…Şi ce dacă mă vede lumea? Şi ce dacă troncăneşte despre noi? Zice, despre tine, că eşti doar în imaginaţia mea. Zice, despre mine, că am mâncat halucinogene. Că e ...

  Urc în autobuz şi mă cam sâcâie un picior. Vreau să mă aşez, dar nu mai sunt locuri. Mă uit mai bine şi văd două scaune libere tocmai la spatele vehiculului, lângă motor. E bine şi acolo, e şi mai călduţ, afară bate vântul…dar n-am cum să pot ocupa un loc din cele două, fiindcă pe toate trei stă răscrăcănat un tânăr om uriaş, cu ochelari de soare, cu glugă şi bocanci de târtan, mestecând şi pocnind din gumă… Mă rog, fiecare poartă ce vrea şi cum ...

  (despre roată) Din colecţia "Cele mai ciudate poezii de post factum" nu am nimic împotrivă. numai să se poată.tu zici că nu ştii nimic despre calul popii.eu cred că nu ştiu nimic despre roată. uite cum se suie floarea în salcâm singură.mie îmi ajunge. pe cuvânt. îmi ajunge.numai tu zici hai s-o luăm de la lingură. uite cum moare capra vecinului cea mare.tu baţi din palme şi râzi şi te bucuri.eu mă uit cum cade o stea şi o floare. nu am nimic împotrivă. num ...

Mă duc să scriu despre clopotari. Clopotul este fratele geamăn al tăcerii absolute. Aşa spun specialiştii în linişte şi experţii în vibrare. În convenţionalul cotidian banal şi imund, clopotul poate fi cel mai respectat şi respectabil substantiv, cu mari şi reale posibilităţi de a deveni substantiv propriu, cred eu. Nu un clopot oarecare a bătut la moartea lui Socrate sau a prinţesei Diana, de pildă. Nu orice hârb de bronz a bătut când Ştefan cel Mare se străduia să nu ...

Cu mai mult decât nouă luni în urmă, pe la ora de five o' clock, Vasile Târziu, poreclit Socrate (mulţumită minţii sale ca bisturiul), se plimbă piano şi absent pe malul Dunării nepăsătoare. Merge şi meditează scânteietor, aproape transcendental. Pare un soi de tigoare antică, un filozof lustruit de mizerie, un boem împăcat cu fiinţa şi nefiinţa…Nu-l salută nimeni, nimeni nu-i răspunde la bineţe. Poartă haine din pomana patronilor mici şi mijlocii, priveşte în gol ...

  (după o dictare de Victor Cilincă, la mulţi ani!)Din colecţia "Cele mai frumoase poezii dinspre Maria" Peste drum de casa mea bătrânăşade o biserică pustie,nimeni n-o deschide niciodată…clopotarul zice că nu ştie unde s-a dus preotul cu cheiaşi de ce nu i-a lăsat-o lui…cică cineva e înăuntru(cea a tuturor şi-a nimănui)! Şi mă uit (o viaţă de uitare!)şi aud aşa, din când în când,cineva cum cheamă înăuntruumbra clopotarului plângând de la ding la da ...

  (cu toată admiraţia pentru Santiago, eroul lui Hemingway) Nici în ruptul capului nu vrea să renunţe. Ţine morţiş să se ducă tocmai la dracu-n praznic, pe aşezătura Pupezenilor, într-o baltă, să ia nişte papură, că vine toamna şi e vremea să înfunde butoaiele. Astea-s cam vechi şi scapă vin pe la gardină şi printre doage. Şi trebuie păpurite, nu? Şi papura nu se găseşte pe toate drumurile, chiar dacă unii se fasolesc şi caută nod în papură din te miri c ...

  (uite-aşa, către americanul Eric Hamilton!) Din colecţia "Poezii în stare de sobrietate" stau aşa cu inima-ntr-o parteşi mă uit la cer şi înţelegce se petrecea la începuturicând ştiam descântecul de melc şi gândeam mai repede la tineuite-aşa cu capul pe genunchişi era frumoasă supărareagenelor în formă de triunghi stau aşa clepsidră fără vremeşi statuie fără timp şi rostdar aud cum hohoteşte viaţasub dispreţul preţului de cost şi încet-încet mi-a ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără doamna M" Ce corp didactic ai, frumoasă doamnă,de pus în ramă, de laborator,de studiat cu ochii şi cu palma,încet, mereu, gramatical, uşor! Cu dumneavoastră, doamnă fără capăt,în catalog vor fi doar note mari, deştepţii toţi vor face 13…14…şi vor sticli de dor sub ochelari! Şi proştii, chiar toţi proştii s-or înscriecu gând curat la zi şi la seral…nici unul nu mai vrea…fără frecvenţă,toţi vor şi scris şi pra ...

  Şi tare frig era iarna prin Broscăuţi (continuă nea Vasile, omul cu medicul şi găina, din ziarul de ieri)…şi eu, care mă obişnuisem să nu lipsesc de la şcoală nici o secundă, mă duceam aşa, treieram nămeţii, cu traista de-a spinarea, nu voiam cu nici un chip să chiulesc…nu vreau să mă laud, dar eram singurul din clasă şi din şcoală, care luam bursă…şi bursa era foarte mare, cât un salariu pe vremea aceea, mă pizmuiau mulţi colegi şi consăteni, nu stă ...