Elevii de la ”Hogaş” au câştigat două premii la robotică. O competiţie desprinsă din filme SF (FOTO și VIDEO)

Elevii de la ”Hogaş” au câştigat două premii la robotică. O competiţie desprinsă din filme SF (FOTO și VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Echipa de robotică "Thobor" a Colegiului Naţional "Calistrat Hogaş" din Tecuci a câştigat două dintre cele mai importante premii la faza regională a competiţiei de robotică "BRD FIRST Tech Challenge România", organizată de Asociaţia "Naţie prin Educaţie", competiție la care au participat 39 de echipe, din Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Câmpulung Moldovenesc, Cernavodă, Constanţa, Dorohoi, Eforie Sud, Focșani, Galați, Hîrşova, Huşi, Iaşi, Mangalia, Medgidia, Oneşti, Pechea, Piatra Neamţ, Râmnicu Sărat, Roman, Slobozia, Suceava, Tulcea, Urziceni, Vaslui, Vatra Dornei şi Kiev.

Cei 14 membri ai echipei au trecut prin emoţiile mai multor probe eliminatorii, inclusiv un interviu în care au explicat toate etapele prin care şi-au creat robotul, dar au vorbit şi despre conexiunile pe care le-au stabilit cu firmele IT din zona lor, întrucât competiţia este complexă, testează nu numai priceperea membrilor în programarea şi construcţia robotului, ci şi spiritul de echipă şi talentul de a stabili relaţii profesionale cu comunitatea. Acesta este şi motivul pentru care, pe terenul de testare a roboţilor construiţi de elevi, competiţia se desfăşoară între echipe constituite ad-hoc din elevii de la mai multe licee, care sunt puşi în situaţia de a conlucra în condiţii de stres şi de a stabili într-un timp limitat un plan de acţiune.

Din ce ne-a povestit profesoara de informatică Adriana Ciocănel, care alături de Oliwer Drăgan, a coordonat activitatea echipei, competiţia seamănă mai degrabă cu un scenariu de film SF. "Robotul de anul acesta imaginează un vehicul care trebuie coboare din nava mamă, să aterizeze pe o planetă, să sorteze un anumit tip de minerale, pe care să le depoziteze într-un anumit loc, după care să se reîntoarcă la nava-mamă", ne lămureşte profesoara premiaţilor.

Video realizat de Alex Băraru, membru al echipei

În semifinală şi finală, elevii de la "Hogaş" au făcut echipă cu "Brickbot" de la Colegiul Naţional "Unirea" Focşani şi "Velocity" - echipa Colegiului Naţional "Gh. Murgoci" Brăila. Împreună au reuşit să câştige primul loc la Winning Alliance. De asemenea, s-au clasat pe locul al doilea la Inspire Award, premiu care cântăreşte toată prestaţia echipei, de la programare la  construcţie, modalităţi de promovare şi colaborare.

"Cei care au muncit, uitând de vacanţe şi de timp liber şi care la competiţie au trecut prin clipe de agonie şi extaz sunt Alexandru Lupu - căpitan al echipei, Alex Băraru, Cosmin Ciolacu, Viorica Spăsenie, Cătălina Radu, Elisa Chicoş, Bogdan Costea, Iulian Şerban, Ilie Dimitriu, Mihail Hanga, Radu Cristea, Robert Chiscop, Patricia Maria Constantin, Adrian Anghel. Alături ne-au fost voluntarii echipei: Monica Dimitriu, Claudia Maria Drăgan, Robert Popescu, Alexandru Borş. Ne-au ajutat foarte mult şi sponsorii, şi un fost elev participant la ediţia de anul trecut (când au adus acasă trofeul Think Award şi locul al doilea la categoria Control Award), Dănuţ Panaite, care acum este student, dar şi-a făcut timp pentru a fi alături de Thobor", spune profesoara Adriana Ciocănel.

Printre componenţii echipei se află şi un elev care vine la  şcoală în cărucior, dar acest lucru nu i-a umbrit cu nimic performanţele în domeniul IT. Premiat la mai multe concursuri de informatică, la nivel naţional, Cosmin Ciolacu a fost cooptat în echipă pentru partea de programare şi a făcut faţă cu brio provocărilor.

În urma prestaţiei lor, tecucenii cu minte SF au fost selectaţi să participe la faza naţională a competiţiei, ce se va desfăşura între 22 şi 24 martie, la Bucureşti, unde vor concura cu alte 120 de echipe, din România, dar şi din alte ţări. Cei 14 elevi se pregătesc deja să reediteze succesul de anul trecut, dar au nevoie în continuare de sponsori care să le acopere cheltuielile pentru deplasare, cazare şi masă, costurile nefiind suportate de organizatorii competiţiei. Cum nu se găsesc astfel de talente  pe toate drumurile, elevii de la "Hogaş" merită din plin tot sprijinul celor cărora le stă în putere s-o facă.

Citit 4007 ori Ultima modificare Joi, 21 Februarie 2019 02:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.