În municipiul Galați, școlile se redeschid în scenariul galben

În municipiul Galați, școlile se redeschid în scenariul galben
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

După neclaritățile evidente de joi dimineață, spre seară, ​​Ministerul Educației și cel al Sănătății au reușit să finalizeze ordinul comun privind măsurile pentru redeschiderea școlilor cu începere de luni, 8 februarie, în contextul pandemiei de Covid-19. Acesta a fost publicat vineri în Monitorul Oficial. Ulterior, tot vineri, la orele prânzului, cei doi miniștri, Sorin Cîmpeanu și Vlad Voiculescu, au organizat o conferință de presă comună pe acest subiect.

În cele din urmă, a fost păstrată rata de infectare locală de 1 la mie ca limită maximă pentru scenariul verde, cel în care elevii de la toate clasele participă fizic la ore. Varianta finală face referire și la faptul că, în scenariul galben, în care se află și municipiul Galați, vor participa zilnic, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, toți preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, cei din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a și cei din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, în timp ce elevii din celelalte clase/ani de studiu vor participa la ore, ca și până acum, în sistem on-line. 

Principalele prevederi ale ordinului comun ce trebuie menționate se referă, în primul rând, la recomandarea distanțării de un metru între elevi acolo unde este posibil, iar aceștia vor purta masca în permanență, exceptați de la această normă sanitară fiind doar preșcolarii. La fel de importantă este aerisirea sălilor de clasă înainte și după terminarea cursurilor, precum și în pauze. Totodată, orele de curs în format fizic într-o clasă se suspendă la apariția unui caz de infectare cu SARS-CoV-2, în cazul grădinițelor și claselor primare și a două cazuri pentru gimnaziu și liceu. Închiderea întregii școli se decide punctual de către DSP împreună cu conducerea unității de învățământ dacă apar cazuri în rândul profesorilor și se pot face teste la cabinetele medicale școlare, dacă există acordul scris al părinților.

În Galați, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca redeschiderea unităților de învățământ să se facă în funcție de rata de infectare cu noul coronavirus calculată vineri, 5 februarie 2021. Astfel, potrivit acesteia, școlile, liceele și grădinițele din 49 de unități administrativ-teritoriale vor deschide porțile în scenariul verde. Totuși, în alte 15 localități, printre care și municipiile Galați și Tecuci, reluarea cursurilor se va face în scenariul galben în toate unitățile de învățământ primar, gimnazial și liceal. Conform aceleiași rate de infectare cu SARS-CoV-2, doar în comuna Vârlezi (peste 3 la mie) redeschiderea școlilor ar urma să se facă în scenariul roșu, cel care presupune prezența fizică în clase doar a preșcolarilor și a elevilor din ciclul primar. Pentru cei interesați, incidența îmbolnăvirilor, actualizată zilnic, poate fi consultată pe site-ul Instituției Prefectului - Județul Galați, la secțiunea situații de urgență.

În județul Galați sunt, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, 251 de unități de învățământ care se redeschid în scenariul verde, 179 - în cel galben  și patru - din localitatea Vârlezi - în scenariul roşu.

Citit 4016 ori Ultima modificare Marți, 09 Februarie 2021 15:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.