Gălăţeanca Silvia Andreea Taftă se află printre finaliştii celei de-a XII-a ediţii a Galei Studentului Român al Anului, ce se va desfăşura virtual pe 28 martie. Ea concurează la secţiunea Erasmus a competiţiei şi a fost selectată în urma experienţei deosebite pe care a trăit-o în timpul mobilităţii de nouă luni la Paris, perioadă în care a lucrat într-un spital Covid 19.
Cu un parcurs academic complex încă de pe vremea când era eleva Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri", când a câştigat mai multe premii la olimpiade naţionale, s-a implicat într-o sumedenie de proiecte, conferințe și cursuri de leadership, a coordonat simulări ale conferinţelor Naţiunilor Unite, a construit platforme de dezvoltare personală, a înființat un ONG sportiv, Silvia Andreea Taftă recunoaşte că nu a spus niciodată nu unei provocări. Prin urmare, anul 2020, cel în care a participat la un program Erasmus la Universitatea Paris 13, loc pe care l-a câştigat în urma unui concurs minuţios din cunoştinţele acumulate în primii trei ani de studiu la Universitatea de Medicină "Carol Davila" din Bucureşti.
"Experiența Erasmus a anului ce tocmai a trecut a fost, pentru mine, cea mai mare provocare la care viața m-a supus. Sunt atât de multe sentimente care mă cuprind privind în urmă, încât nu reușesc niciodată să-mi înăbuș uimirea în fața tuturor lucrurilor ce s-au petrecut. Doamne, ce aventură! Am plecat la drum ca un învățăcel încă timid și încărcat cu multă teamă față de necunoscut. Am poposit pe drumul maturizării mele într-o țară nouă, cu un sistem medical și academic complet diferit, sistem pe care nu l-am înțeles cu ușurință de la început, dar în care m-am integrat cu succes și am înflorit", scrie Silvia în eseul de prezentare de pe site-ul Ligii Studenţilor Români din Străinătate.
Pentru că a dat dovadă de aptitudini şi interes, din simplu student în Franţa a devenit angajat şi salariat al unui spital, loc în care a învăţat o mulţime de lucruri, iar echipa de medici a tratat-o ca pe un coleg care a răspuns cu responsabilitate sarcinilor ce i-au fost stabilite. "Mi-am reprezentat cu mândrie țara și am ajuns să conștientizez puterea academică a învățământului românesc, învățământ de la care am acumulat un bagaj enorm de cunoștințe și cu care am reușit să impresionez și să mă fac apreciată de fiecare dată pe parcursul stagiilor mele clinice. Însă acest lucru nu este de mirare, pentru că toți românii pe care i-am întâlnit în spitalele franceze s-au dovedit a fi extrem de competenți și de apreciați", povesteşte medicinista.
Aceasta îşi mai aminteşte că anul 2020 a luat o întorsătură greu de imaginat: "Odată cu debutul pandemiei, viața și cursul zilelor s-au schimbat pe nerăsuflate. Universitatea mea din Paris mi-a oferit posibilitatea de a continua mobilitatea și, în ciuda situației incerte și în urma unor lungi frământări, am decis să rămân. Spitalul nostru s-a transformat în centru Covid-19 de linia întâi, iar multe secții s-au închis pentru a lăsa loc valului imens de pacienți infectați. Nu știam ce ne așteaptă, însă aceeași neliniște creștea treptat în întreaga lume. Și nimeni nu avea un răspuns. Am ales programul Erasmus și am plecat la drum cu dorința de a înfrunta o nouă provocare, însă anul ce tocmai a trecut a întrecut orice închipuire. Un amalgam de trăiri, de la euforie la teama zilei de mâine. O împletire anevoioasă de speranță și neliniște. Nu a fost un parcurs ușor, însă l-am înfruntat cu îndrăzneală datorită sprijinului necondiționat al echipei medicale care ne-a protejat, testat și încurajat în permanență. Și astfel am rămas sănătoasă până în ziua de astăzi".
La finalul celor nouă luni de mobilitate Erasmus, statul francez i-a oferit o bursă substanţială pentru curajul de a rămâne să lucreze în linia întâi, înfruntând nenumărate pericole din dorinţa de a salva, alături de medicii francezi, cât mai mulţi pacienţi.
Întoarsă în România, Silvia a continuat în aceeaşi notă a provocărilor, s-a înscris ca voluntar pe secţia ATI-Covid la Spitalul "Marius Nasta" din Bucureşti.
Mi-a spus că încă nu s-a decis spre ce specializare se va îndrepta, dar se gândeşte foarte serios să ia în calcul Cardiologia, cu un rezidenţiat tot în Franţa, pentru că a găsit acolo un sistem foarte bine pus la punct în formarea tinerilor specialişti. Însă vrea să se întoarcă să profeseze în România: "Nicio ţară nu e ca acasă şi recunosc că nu mă văd plecată departe de familie şi prieteni pe termen lung. În plus, medicina în România e în plină dezvoltare şi, în ciuda anumitor lipsuri, rămâne un mediu foarte bun pentru a profesa şi, de ce nu, pentru a aduce îmbunătăţiri".
