Evaluaţi acest articol
(13 voturi)
4 comentarii

Pe fondul scăderii numărului de elevi care vor intra din toamnă la liceu, s-a redus anul acesta şi numărul claselor a IX-a la liceu. Situaţia ar fi fost şi mai dramatică, dacă, la propunerea fostului inspector general Onuţ Atanasiu, actual parlamentar, nu s-ar fi aprobat scăderea numărului de elevi la clasă. Această solicitare a fost făcută deoarece nu numai Galaţiul, ci şi alte judeţe se confruntă cu efective din ce în ce mai mici de elevi.

În anul şcolar 2019-2020 au terminat clasa a VIII-a 4.620 de elevi, în timp ce, în anul şcolar 2020-2021, erau înscrişi, la acelaşi nivel de studiu, doar 3.933 de elevi, cu 687 mai puţini. Acest lucru ar fi presupus 24 de clase a IX-a în minus, dacă nu s-ar fi adoptat ordinul prin care se trece de la un număr maxim de 28 de elevi la 24-26 de elevi pe clasă.
Prin urmare, în judeţul Galaţi, deşi există o reducere a numărului de clase de liceu zi, ea nu este atât de drastică precum ar fi impus-o împuţinarea numărului de elevi.
Dacă în 2020 au fost 121 de clase a IX-a la zi, acum vor fi 117, cu patru mai puţine, conform proiectului depus de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, care aşteaptă aprobare prin hotărâre de guvern. "Este posibil chiar să avem 118 clase, pentru că s-a propus înfiinţarea specializării de Educatori-puericultori la Colegiul Naţional "C. Negri", specializare pe care noi am mai avut-o şi care s-a dovedit a fi utilă în condiţiile atctuale", ne-a mai explicat inspectoarea generală Gina Brînzan.
Aceasta a mai precizat că, în definitiv, locurile la clasa a IX-a pentru anul acesta sunt aproximativ egale cu cele de anul trecut, deşi numărul elevilor este mult mai mic: "Clasele care nu se mai regăsesc la liceu au fost înfiinţate în plus în cadrul învăţământului profesional, unde, de la 40, câte au fost anul trecut, am ajuns la 43 în 2021, la solicitarea agenţilor economici".
Totodată, se constată anul acesta creşterea numărului de locuri la liceu seral, unde de la şapte clase de a IX-a anul trecut s-a ajuns la 11 acum. Învăţământul cu frecvenţă redusă a ajuns acum la şase clase, de la cinci în 2020.
S-a decis însă diminuarea locurilor pentru clasa a XI-a seral, de la 11 clase în 2020, la numai opt în 2021.

Citit 1518 ori Ultima modificare Joi, 08 Aprilie 2021 00:37

4 comentarii

  • postat de Alexutz Miercuri, 07 Aprilie 2021 16:48 5.2.205.*** Link la comentariu
    0
    3

    O sa ramanem cu "scoala vietii" unde pacanelele, combinatiile, fetele la produs, videochat-ul, etc o sa devina meserie bratari de aur.
    Cand se mai linisteste cu virusul sa vezi ce fel pleaca din tara buluc.

    Raportează
  • postat de Iancu Jianul Miercuri, 07 Aprilie 2021 13:36 91.9.247.*** Link la comentariu
    0
    9

    Care sunt motivele sa stai, eu nu le vad! 1350-1500 Ron!??? Banii astia se castiga lejer intr-o saptamana in Vest...
    Matematic vorbind... iti pierzi 4 ani jumatate din viata... cand poti sa pierzi doar unul! Nu mai pomenesc de sistemele medicale, infrastructura... protectie sociala... deja o bag pe "romanica" la baie si nu comunala!

    Suntem de rasul lumii... Pacat de meleaguri! Multumim clasei politice de hoti si asasini economici in 30 de ani!

    Raportează
  • postat de Eu Miercuri, 07 Aprilie 2021 09:24 178.138.98.*** Link la comentariu
    3
    5

    Foarte bine sa plece toți inadaptații și sa rămână numai valorile și numai valorile sa se înmulțească. ... Am glumit dar e de plâns

    Raportează
  • postat de Putin ..si La mai mare Miercuri, 07 Aprilie 2021 00:44 108.245.201.*** Link la comentariu
    0
    18

    Bineinteles ....daca pleaca toata lumea . Scade tot ...

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro