A fost odată o școală cu pereți turcoaz. Cu vise plăpânde înconjurând-o în chip tandru; cu armii de Feți-Frumoși și Ilene-Cosânzene dând târcoale poveștilor ei. Era robustă, veselă. Clasele-i pulsau de priviri licărinde; ferestrele fremătau într-o anonimă plăcere a rutinei înălțătoare, destinate cunoașterii. Școala era veșnic antrenată în hazardul clopoțelului; clopoțelul îi alerta pe elevi spre delectarea cu lecții și jocuri.
Școala nu avea nicio clipă de răgaz, nu se putea plictisi. Copiii gustau din rozul terific al literelor, ronțăiau – mai lent sau mai repede – adunările, scăderile, înmulțirile. Mai jos, la gimnaziu, se scriau cu pasiune istorii personale. Algebra făcea ravagii, geometria se destăinuia într-o migăloasă coregrafie de patinaj artistic. Biologie. Franceză. De toate știa școala; le absorbea și le scotea la iveală, din nou și din nou, și iar le ascundea, rotindu-se ca un patefon împovărat de ritmuri universale.
Într-o zi, a venit, însă pandemia. Școala s-a volatilizat sfioasă; sunetul clopoțelului a emigrat în computere. Teme online. Clădirea – privată de orice ilustră experiență pâlpâitoare, s-a cufundat într-o oarecare nevralgie. Primăvara a venit, a trecut; vara, la fel. Toamna scăpăra de promisiuni gălbui, pandemia – de amenințări rostite palatalizat pe sub masca albăstruie. Cea de-a doua a fost mai promptă în a-și ține cuvântul. Și așa tabletele și computerele s-au trezit iarăși sub presiunea nedumeririlor febrile ale copiilor.
Misiunea tehnologiei este deopotrivă de sensibilă și importantă și astăzi, în mediul educațional. Școala cu pereți turcoaz a primit, însă, ajutorul unor prieteni de nădejde – de la StartONG by Kaufland implementat de Asociația Act for Tomorrow – care au dotat-o cu mai multe tablete; informațiile năzdrăvane – hoțoaice aurii – evadează, circulă mai ușor. Start ONG a șlefuit o neprețuită pistă virtuală. Datorită lor, elevii școlii turcoaz se pot mândri cu perspectiva unor curse de mare viteză pe tărâmul cunoașterii.
