Cum cred profesorii gălăţeni că se va rezolva criza din educaţie

Cum cred profesorii gălăţeni că se va rezolva criza din educaţie
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Cadrele didactice nu cedează și spun că vor continua până vor primi ceea ce au cerut. La ultimul protest desfăşurat miercuri, 31 mai, în fața Prefecturii, am reușit să aflăm părerile unor profesori despre grevă și cum cred ei că va decurge finalul acestui an școlar.

"Aceste proteste nu vor înceta până când Guvernul nu își va aminti că există în această țară și un sistem educațional, pe cale de dispariție, din păcate. Noi nu cerem nimic mai mult decât respectarea unei legi din 2017, care nu este luată în considerare nici măcar în zilele acestea. Dacă președintele crede că mai merg vorbele dulci și cuvintele frumoase, se înșală, nu mai prostește pe nimeni. Dacă drepturile nu ne sunt respectate, vom recurge la metode mai puțin ortodoxe", ne-a spus un profesor prezent la miting.

"Din păcate, acesta este sistemul în care trăim. An de an se alocă foarte puțini bani pentru educație, care este cea mai importantă resursă, dacă vrem să avem generații de viitor. Trebuie să înțeleagă toţi că aceste proteste sunt, din păcate, singura variantă de a ne  face auziţi, altfel așa vor fi plătite zece generații de-acum încolo. Nu vom renunța până când oamenii aflaţi la putere nu vor înțelege nevoile noastre", ne-a declarat Ilinca Maria, profesoară la o școală generală din Galați.

"Nu vom opri greva până când nu ne va auzi cineva. Cei de sus trebuiau să se aștepte că nu vom renunța ușor și nu vom accepta vorbele de adormit pe care le folosesc de fiecare dată. Copiii nu au nicio vină, dar vom continua și vom îngheța și anul, dacă este nevoie. Președintele știe doar să paseze motanul, dar să facă ceva constructiv nu a fost în stare vreodată. Degeaba se laudă cu proiectul România Educată, că tot ca acum 100 de ani am ajuns", ne-a spus un alt profesor din rândurile protestatarilor.

Citit 1503 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 Iunie 2023 08:30

4 comentarii

  • postat de Un privat
    Vineri, 02 Iunie 2023 11:38
    5.13.239.***
    Ma întreb oare cum e sa muncești 18 ore pe săptămână când în privat de multe ori faci aceste ore într-o zi? Pentru ca avem targhete, ținte de atins și, ce sa vezi , banii nu vin oricum ci doar dacă livrezi rezultate.
    0
    0
  • postat de AUGUSTIN
    Vineri, 02 Iunie 2023 09:02
    5.14.141.***
    Cui dau ei socoteala cand voebesc la clasa ca pe stadion , cand devin agresive. Ce s-a intamplat cu doamna profesoara care a fost data la stiri , luna trecută, din cauza comportamentului ei din 21 de elevi, a ramas cu 11, restul 10 elevi s-au mutat, pentru ca erau convinși cât de "eficient" e mecani
    0
    0
  • postat de Traian
    Vineri, 02 Iunie 2023 08:34
    5.14.141.***
    Cum va "umileste" guvernul asta cu atatea libere, de ați plecat toți in minivacanța de 1 iunie, nu mai protestează nimeni până marți
    0
    0
  • postat de Popa
    Joi, 01 Iunie 2023 19:19
    109.166.131.***
    Dar oare un inginer în privat cum supravietuieste cu un salariu ca al profesorilor, de 3-4000 lei pe lună? Stau si ma intreb... Retoric.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.