Interviu cu rectorul Universitaţii „Dunărea de Jos”, Viorel Mânzu

Interviu cu rectorul Universitaţii „Dunărea de Jos”, Viorel Mânzu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

- Cum a fost anul 2011 pentru Universitatea «Dunărea de Jos» şi pentru dumneavoastră?

- 2011 nu a fost un an uşor, dar s-a încheiat până la urmă cu bine pentru Universitate. Finanţarea a scăzut faţă de anii anteriori. Dacă e să ne raportăm la 2009, de pildă, a scăzut cu aproape 40 la sută. A fost un an în care s-a manifestat şi criza economică prin faptul că am avut mai puţini studenţi cu taxă, însă rezultatele noastre la evaluările naţionale au fost foarte bune şi ne-am descurcat destul de bine şi pe partea de investiţii.

- Care sunt obiectivele importante pe care le-aţi finalizat în acest an?

-  Am finalizat lucrările de consolidare la Corpul A din Campusul Ştiinţei, vizavi de Catedrala Ortodoxă, fostul Notre Dame de Sion, ceea ce e o mare realizare, după mulţi ani. De asemenea, centrala termică proprie a fost pusă în funcţiune, tot pentru Campusul Ştiinţei. Am dat în folosinţă şi un centru dedicat învăţământului şi cercetării în domeniul Acvaculturii, cu sediul pe strada Dr. Carnabel, în spatele Băii Comunale. 

- Practic, culegeţi acum roadele unor investiţii derulate pe câţiva ani?

- Da, însă în acelaşi timp, la consolidare şi la centrala termică vorbim despre bani de anul acesta. Consolidarea a început anul trecut, însă grosul a fost făcut anul acesta, iar banii sunt din taxele studenţilor de anul acesta.

- Vorbiţi-ne puţin despre proiectele derulate sau în curs de derulare, cu fonduri europene.

- Un lucru foarte important este acela că am derulat un număr mare de proiecte cu fonduri europene, care au necesitat un efort financiar foarte mare din partea universităţii. În general, am avut o creditare de circa 30 de miliarde de lei vechi în permanenţă, peste aceste proiecte. Cele mai multe sunt proiecte POSDRU, dar există şi un proiect POL. Valoarea atrasă a fost de peste 150 de miliarde de lei. A fost unul din anii foarte buni. Efortul este îndreptat spre proiectele europene, însă nu întotdeauna proiectele au fost de cercetare. Pe viitor, dorim să mărim numărul proiectelor de cercetare, pentru că la evaluări acestea sunt luate în consideraţie. În ansamblu, Universitatea „Dunărea de Jos” este una dintre instituţiile care atrage în mod serios fonduri europene.    

- Ce v-a rămas nefăcut?

- Trebuie consolidate programele de studiu în domeniile unde cercetarea ştiinţifică este doar la început. De asemenea,  consider că ar trebui să avem o grijă mai mare în relaţia cu studenţii, în sensul de a-i determina să participe mai mult la procesul de învăţământ, în condiţii de colaborare, nu impuse. Din păcate, aici limbajul şi relaţia profesor-student au rămas agăţate în nişte realităţi mai vechi. Şi studenţii ar trebui să privească profesorii ca pe nişte colaboratori, şi noi pe ei la fel, iar aici lucrurile nu s-au schimbat în mod esenţial, din păcate. De asemenea, ar mai trebui să mărim, dacă se poate, numărul de proiecte de cercetare propriu-zisă.

- Ce ar mai trebui făcut pentru a creşte calitatea învăţământului universitar gălăţean?

- Sunt încă multe de rezolvat, pe fond, în organizarea cursurilor, în atragerea studenţilor, în organizarea şi mai bine a practicii. Şi, poate cel mai important lucru e să convingem mediul socio-economic să colaboreze cu noi, pentru a vedea, pe de o parte ce nevoi au şi, pe de altă parte, pentru a găsi locuri de muncă pentru absolvenţii noştri. De asemenea, sperăm ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să ne ofere un cadru mai stabil de evoluţie, pentru că lucrurile s-au cam precipitat în ultimul timp, după aceste evaluări de toate felurile şi sperăm ca finanţarea să fie una europeană, dacă tot vorbim de Europa – finanţarea studenţilor, nu a noastră, pentru că ei sunt cei finanţaţi – e o diferenţă de nuanţă.

 

Citit 5371 ori Ultima modificare Marți, 27 Decembrie 2011 22:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.