- Aveţi o carieră didactică ireproşabilă, aşa cum reiese din CV-ul dumneavoastră. Ce vă face pe dumneavoastră un manager la fel de bun?
- În ultimii patru ani am fost decanul Facultăţii de Ştiinţe. Când am venit în funcţia de decan, facultatea era în prag de desfiinţare. La Ştiinţe erau atunci doar doi ingineri, ceilalţi erau absolvenţi de universitate. Nimănui nu-i trecea prin cap să pună un inginer la Facultatea de Ştiinţe. E aproape acelaşi lucru ca şi cum ai pune un inginer la Litere, la Ştiinţe Economice sau la Drept. Eu sunt un tip foarte pragmatic şi am venit cu nişte soluţii altele decât cele clasice. Spuneam că facultatea era în cădere liberă ca număr de studenţi şi cu un deficit financiar foarte mare. Acum, după patru ani, suntem o facultate care are aproape 500 de studenţi şi care, pe cap de om, are cel mai mare excedent bugetar din universitate.
- Dar valoarea unei facultăţi nu se măsoară doar prin numărul de studenţi şi situaţia economică...
- Aveţi dreptate. Şi în ceea ce priveşte cercetarea stăm tot foarte bine. Şi aici punctajul pe om este cel mai mare din universitate. Este rezultatul efortului a peste 40 de oameni. Meritul meu este că am creat condiţiile, dar cercetarea a făcut-o fiecare în parte. Trebuie cineva să se gândească şi la asta, cum să faci, cum să favorizezi, cum să dezvolţi multidisciplinar, cum să-i încurajezi pe oamenii care sunt buni, cum să-i stimulezi.
- Şi credeţi că experienţa decanatului vă va ajuta în biroul de rector?
- Eu aşa cred, chiar dacă s-ar putea spune că este vorba despre o experienţă limitată, la nivelul unui grup restrâns, care reprezintă mai puţin de 10 la sută din totalul oamenilor din universitate. Dar ceea ce am făcut aici nu e numai meritul meu. Sunt 40-50 de oameni care au muncit. Este vorba despre echipă.
- V-aţi ocupat şi de proiectele POSDRU pentru doctoranzi...
- În 2008, Ministerul Educaţiei a iniţiat proiectele astea. Şi trebuia cineva să se ocupe să scrie cererea de finanţare, să organizeaze treaba la început pe un teren care era absolut virgin. Lucrezi cu foarte mulţi oameni, acoperi toată universitatea: cu conducători de doctorat, cu experţi pe teremen scurt, cu experţi pe termen lung, cu doctoranzi. La început, lumea era reticentă, nu se ştia ce obligaţii avem, contractele nu erau clare, nu ştiam dacă sunt bani. Dar, împreună cu câţiva colegi, am redactat proiectul şi am avut al treilea punctaj din ţară din 28 de cereri de finanţare. Primul proiect s-a încheiat bine, mai avem în derulare alte două proiecte similare. Şi aici trebuie subliniat în mod clar că realizarile ştiinţifice sunt meritul doctoranzilor şi al conducatorilor de doctorat, dar crearea condiţiilor şi menţinerea lor este rodul efortului constant al întregii echipe de management şi implementare. Meritul meu este că am reuşit să-i găsesc pe cei mai buni!
- Dincolo de aceste proiecte, ştiţi bine că funcţia de rector presupune şi o serie de jocuri, de negocieri, de împăcare a unor orgolii. Până la urmă, cine vă susţine pe dumneavoastră? Cine credeţi că o să voteze?
- Aici, în Universitate am cunoscut mulţi oameni foarte buni, care şi-au dat seama că trebuie să punem umărul la treabă. Mă bazez pe cei buni care vor să muncească. Eu nu am un grup, pentru că m-am hotărât târziu. Apoi, toţi contracandidaţii mei sunt oameni cu experienţă, sunt buni profesional, cu toţii pot închega nişte forţe în jurul lor.
- Să înţeleg că nu aţi promis funcţii de prorector, de decan...
- Nu, n-am promis nimănui aşa ceva. Universitatea este un organism complex, nu este o fabrică în care unul este şef, iar ceilalţi trebuie să asculte orbeşte. Nu am făcut niciun aranjament preelectoral.
- Le promiteţi totuşi ceva celor din universitate? Până la urmă sunteţi în campanie electorală.
- Da, le promit. Le promit că, dacă voi fi ales, voi fi un rector pragmatic. Eu nu o să mă implic în definirea structurii planurilor de învăţământ şi a priorităţii facultăţilor, pentru că niciodată nu o să mă pricep mai bine decât cei care sunt acolo. Studenţilor pot să le promit că o să facem în aşa fel încât şansele lor pe piaţa muncii să fie mai mari.
- Nu e cam vag? Poate că studenţii sunt şi ei pragmatici, poate că vor ceva mai concret.
- Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este ca universitatea să le ofere nişte diplome care să le dea şansa să lucreze în domeniul în care s-au specializat. Promit să le afectez mai mult viitorul mediu şi lung decât cel imediat. Nu pot să promit că mâine va curge miere şi lapte şi că studenţii vor avea toate drepturile din lume şi nicio îndatorire. Promit că o să fie trataţi cinstit şi o să fie ascultaţi, dar răspunsul va fi din când în când şi nu. Asta pentru toată lumea.
- De ce v-ar vota pe dumneavoastră studenţii şi cadrele didactice din Universitatea „Dunărea de Jos”?
- Pentru că sunt bun. De câţiva ani nu mai practic falsa modestie. Pentru că am experienţă, pentru că cei care mă ştiu pot să spună că nu am intenţii ascunse, nici legate de putere, nici legate de eventuale avantaje financiare. În plus, îmi recunosc greşelile dacă le fac. Voi propune o analiză la doi ani de mandat, care să fie diseminată în toată universitatea. Şi, dacă rezultatele arată că nu am fost la înălţimea aşteptărilor, îmi voi da demisia. Orice eşec din vina mea sau din vina unor situaţii pe care nu le pot controla vor atrage demisia mea. Nu vreau să mă agăţ de un scaun pe care să nu îl pot stăpâni.
Citeşte şi - Mirela Praisler: „Credibilitate, disponibilitate şi experienţă”
