Elevii de la „Cuza”, exemplu pentru gălăţeni - La deszăpezit pe ritmuri de muzică

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Organizaţia „Tineret România” şi-a ales cinci elevi de la Colegiul „Al. I. Cuza” - Mădălina Iacob, Andrei Mihalache, Irina Dumitru, Iulia Eftimie şi Alexandra Lăstun - ca parteneri pentru desfăşurarea unei acţiuni internaţionale pe tema „Eco-voluntarii”. În perioada 20-28 februarie, li s-au alăturat tineri din alte şase ţări europene - Italia, Cipru, Grecia, Polonia, Turcia şi Bulgaria - pentru a face acţiuni ecologice comune şi pentru a se implica activ în promovarea acestor principii în rândul cetăţenilor oraşului.

„Timp de câteva zile, cei peste 30 de tineri din cele şapte ţări partenere în proiect au pregătit în amănunt acţiunea, realizând postere, discutând cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, identificând problemele de mediu ale comunităţii şi căutând soluţii. Punctul culminant a fost însă interacţiunea  cu membrii comunităţii locale, când au încercat să-i conştientizeze şi pe cei din jur că este timpul ca fiecare să facă ceva, să nu mai stea cu mâinile în sân”, ne-a declarat profesoara coordonatoare a proiectului de la „Cuza”, Sorina Şoaică.

Lecţia de implicare

Luni după-amiază, trecători de la „Potcoava” au rămas şocaţi să vadă un grup de tineri, veseli, cu lopeţile în mâini, care deszăpezeau zona pe ritmuri de muzică. Unii au împărţit fluturaţi cu mesaje ecologiste. Reprezentanta Greciei a cântat o melodie tradiţională, iar ceilalţi au „dansat” cu lopeţile prin zăpadă. Primii cetăţeni care au fost convinşi să le urmeze exemplul au fost elevii unei clase de-a IX-a, tot de la  „Cuza”, veniţi să-şi susţină colegii. Şi cam atât.

„Trecătorii s-au mulţumit să ne privească, să ne încurajeze sau să se arate indiferenţi. Mai avem până când oamenii vor învăţa că trebuie să se implice, că tot ce ţine de mediul înconjurător este şi problema lor”, ne-a spus una dintre elevele din proiect, Alexandra Lăstun.

Citit 5494 ori Ultima modificare Marți, 28 Februarie 2012 21:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.