Sub acreditare americană, Danubius va pregăti manageri internaţionali (P)

Sub acreditare americană, Danubius va pregăti manageri internaţionali (P)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Axa universitară Philadelphia - Galaţi * Management cu practică în State * Universitatea gălăţeană devine internaţională *


După ce a devenit un reper în rândul instituţiilor de învăţământ superior care pregătesc specialişti în drept, Universitatea Danubius ţinteşte excelenţa şi în domeniul studiilor economice. Astfel, a iniţiat un parteneriat cu Universitatea Arcadia din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, organizând un masterat în administrarea afacerilor recunoscut internaţional (IMBA). Acesta se adresează tuturor celor care doresc să-şi managerieze profesionist propria afacere ori ţintesc poziţii de top în România sau peste hotare.

Studii americane organizate la Galaţi

Programul Masteral Internaţional de Administrare a Afacerilor va fi un master accelerat de pregătire a leaderilor în business, capabili să aplice strategii în situaţii reale. Oferit sub acreditarea ACBSP (Asociaţia pentru Şcoli şi Programe de Afaceri Universitare), programul de MBA internaţional se va axa pe creşterea şi întărirea expertizei manageriale pentru toate categoriile de factori de decizie, directori executivi, dar şi specialişti.

Conştientă de existenţa a zeci de programe americane MBA în intreaga lume, Arcadia le concurează printr-o pregătire inovatoare, bazată pe nevoia societăţii secolului XXI pentru un leadership bazat pe dinamism şi globalizare în gândire. Astfel, programul IMBA Arcadia este conceput pentru cei care doresc să înţeleagă afacerile la nivel global.

Durata masteratului va fi de 12 luni, în sistem part-time, şi va cuprinde 10 discipline de curs. Între acestea, Marketingul Multinaţional, Gestionarea forţei de muncă la nivel global, Leadershipul pentru organizaţii eficiente, Managementul strategic global şi  Finanţele internaţionale. Dar cel mai atractiv va fi cu siguranţă cursul de Experienţă în afacerile internaţionale, constând inclusiv în activităţi practice de management în Statele Unite, facilitând masteranzilor o experienţă directă cu mediul în care vor profesa.

Practic, americanii vor asigura tot ce ţine de conţinutul cursurilor, iar Danubius va asigura profesorii şi toate facilităţile pentru cursurile teoretice.

Candidaţii trebuie, între altele, să posede o licenţă obţinută la o instituţie de învăţământ acreditată, experienţă profesională de minim trei ani, să fi avut note peste 7,50 la cursurile de economie din facultate şi, bineînţeles, un certificat de cunoaştere a limbii engleze, cea în care se va desfăşura programul.

Galaţiul, în geografia academică internaţională

Rectorul Andy Puşcă, subliniază poziţia internaţională dobândită de instituţia sa, prin acest program: „Masteratul internaţional în administrarea afacerilor mai este oferit de Universitatea Arcadia doar la Paris, pentru Europa de Vest, şi la Hong Kong, pentru Asia. România, prin noi, va fi centrul de studii pentru Europa de Est.”

După Bucureşti, pe harta furnizorilor de programe masterale în afaceri cu acreditare internaţională, va exista de acum înainte şi Galaţiul. „Ne vom evidenţia însă prin cursul de management aplicat, ce se va ţine în Statele Unite, adică «la sursă» cum se spune, cu deplasarea inclusă în taxă, dar şi prin doctoratele obţinute în Marea Britanie sau Statele Unite ale tuturor profesorilor ce vor preda în acest program”, subliniază rectorul Universităţii Danubius.

După cursurile honors pentru studenţii excepţionali - ce vor debuta de la 1 octombrie şi vor include de asemenea deplasări în Statele Unite - colaborarea dintre Danubius şi Arcadia în programul IMBA este încă un pas în internaţionalizarea danubienilor. Aceasta va continua, conform spuselor lui Andy Puşcă, prin oferirea de cursuri în engleză inclusiv în sistem european, Bologna, destinate studenţilor străini, din ţările vecine, Orientul Mijlociu şi Asia. Învăţământul superior gălăţean face astfel un nou pas de la dimensiunea regională la cea internaţională.

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina DUMITRACHE

P

Citit 4331 ori Ultima modificare Joi, 20 Septembrie 2012 22:21