Vezi cum au ajuns elevii de la Economic să deschidă o expoziţie fotografică
Foto: Foto: Mihai Pisică

Vezi cum au ajuns elevii de la Economic să deschidă o expoziţie fotografică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elevii Colegiului Economic „V. Madgearu”, membri ai Clubului fotografic condus de profesorul Sorin Atodiresei au vernisat o expoziţie cu lucrările realizate în cadrul proiectului „Schimbă obiectivul, schimbă perspectiva”, desfăşurat în parteneriat cu un liceu din Macedonia.

„Proiectul ACES a primit finanţare de la o fundaţie non-guvernamentală din  Austria, care a fixat ca obiectiv folosirea aparatelor de fotografiat pentru a oferi şi alte coordonate de dezvoltare pentru tineri. Ca urmare, 12 elevi români şi tot atâţia macedoneni au mers în vizită la mănăstirile din nordul Moldovei, unde au făcut fotografiile care sunt expuse acum în holul liceului. În primăvară urmează să mergem noi în Macedonia pentru sesiunea de fotografie care se va solda cu o altă expoziţie”, ne-a declarat directoarea Marilena Râpă.

„Am apucat aparatele cu film” Unul dintre elevii pasionaţi de fotografie de la Colegiul Economic este Gabriel Miron, care a început să facă poze de la 8-9 ani. „Am fost la o nuntă şi am fost fascinat de modul în care fotograful făcea poze. Mi-am dorit şi eu să fac. Am început întâi cu aparate cu film. Apoi am primit de la părinţii mei un aparat profesionist”, ne povesteşte Gabriel cum a ajuns să fie pasionat de arta fotografică.

Cei mai mulţi au recunoscut că au simţit nevoia să înveţe să fotografieze pentru a expune poze cât mai interesante pe facebook, din dorinţa de a comunica mai uşor cu alţi oameni.

Citit 2253 ori Ultima modificare Marți, 18 Decembrie 2012 16:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.