Profesorul Ghiţă Nazare, fostul director al Casei Corpului Didactic, a apărut în ediţia a VII-a, din 2012, a celebrei cărţi „Enciclopedia personalităţilor româneşti (Who is Who)”. Absolvent al Universităţii din Iaşi, la Facultatea de Istorie, profesorul gălăţean a urmat cursuri şi la Centrul Internaţional de studii Pedagogice din Paris, în 1995, iar în 1999 a făcut un stagiu de pregătire în management la Nottingham. Din anul 1990 până în 2008, ocupă funcţia de director al Casei Corpului Didactic, fiind cel care a organizat primele cursuri de formare pentru cadrele didactice gălăţene. Între 2009-2011 a fost inspector şcolar. A fost redactor-şef şi director al mai multor publicaţii: „Şcoala gălăţeană”, „Didactica Nova XXI”, „Educaţie pentru fiecare”. Mai mult decât atât, editura „Şcoala gălăţeană”, înfiinţată de el, reuşeşte să scoată 100 de cărţi într-un singur an. Participant la numeroase proiecte educaţionale, Ghiţă Nazare semnează şi peste 500 de studii în reviste de specialitate. În prezent, este directorul revistei „Şcoala gălăţeană” şi preşedintele Asociaţiei profesionale cu acelaşi nume.
Ghiţă Nazare în enciclopedia personalităţilor româneşti Scris de Roxana Artene Penciu

Mai multe din această categorie: