Liber la fraude! Diplome de licenţă fără însemnele ministerului

Liber la fraude! Diplome de licenţă fără însemnele ministerului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Senatorii vor să dea universităţilor dreptul de a emite diplome fără însemnele ministerului Educaţiei. Ideea îi aparţine senatorului Dumitru Oprea, secretar al Comisiei pentru învăţământ şi membru al PDL, convins că oricum, universităţile private ”îşi fac de cap în ceea ce priveşte emiterea diplomelor pe bandă rulantă” şi nici ministerul nu deţine pârghiile necesare să le oprească, dând exemplul scandalului "Spiru Haret".

Primul susţinător al acestei propuneri este chiar şefa comisiei de învăţământ, Ecaterina Andronescu, care consideră că instituţiile de învăţământ superior ar trebui să-şi asume integral responsabilitatea pentru diplomele emise.

Legea Educaţiei Naţionale prevede ca universităţile să fie obligate să închidă specializările şi programele de studii neacreditate sau care nu au fost autorizate să funcţioneze provizoriu, începând din 9 februarie 2011, când a intrat în vigoare legea.

Citit 2410 ori Ultima modificare Duminică, 10 Martie 2013 12:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.