Terenul de sport al şcolii, transformat ilegal în piaţă

Terenul de sport al şcolii, transformat ilegal în piaţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Legea Educaţiei prevede clar că schimbarea destinaţiei terenurilor şi spaţiilor de învăţământ se face doar cu avizul Ministerului Educaţiei * Conducerea ISJ a depus o sesizare la Prefectură


Primarii unor comune au început să se comporte cu patrimoniul şcolilor ca şi cum ar fi propria moşie. De exemplu, la Griviţa, Niţă Chebac a început să construiască o piaţă tocmai pe terenul de sport al şcolii, pentru care unitatea de învăţământ are titlu de proprietate, fără să fi îndeplinit toate condiţiile legale. Conform Legii Educaţiei, deşi consiliile locale deţin patrimoniul instituţiilor de învăţământ, nu au dreptul să schimbe destinaţia acestora dacă nu au aprobarea Consiliului de Administraţie al şcolii, aprobarea Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, hotărâre de consiliu Local şi, în special, acordul Ministerului Educaţiei, fără de care nu se poate face nimic.  

„Nu se poate schimba destinaţia terenului cum vrea primarul”

Inspectoarea generală Laura Marin susţine că la sesizarea venită de la oamenii şcolii din comună, juristul ISJ s-a deplasat la faţa locului şi a făcut cercetări: „Primarul a îngrădit terenul şi s-a apucat să construiască, dar nu s-a interesat că nu poate schimba destinaţia lui după cum vrea el, chiar dacă patrimoniul şcolar se află în administrarea CL. Există nişte paşi de făcut, trebuie să fie de acord şcoala, ISJ-ul, dar în special trebuie avizul ministerului Educaţiei, fără de care nu se poate întreprinde nimic. Am vorbit şi cu profesorii, care susţineau că, pe terenul respectiv, chiar dacă nu era amenajat cum trebuie, se susţineau orele de educaţie fizică, deci şcoala avea nevoie de el. Primarul susţine că este un teren de sport pentru elevi, dar acela nu este al şcolii, e al comunei. Cum nu putem noi decide ceva în cest sens, am trimis o adresă la Prefectură, pentru că este o încălcare clară a legilor în vigoare”, declară Laura Marin.

„Am greşit, ne-am oprit din construcţie”

Primarul Niţă Chebac susţine că ar exista o hotărâre de Consiliu local ca pe terenul de sport al şcolii, în suprafaţă de aproximativ 45 de ari, să amenajeze o piaţă. „Eu am văzut o precizare a Ministerului Educaţiei prin care se spunea că spaţiile dezafectate ale învăţământului pot fi folosite de primărie pentru diferite utilizări. Elevii au teren de sport cu gazon artificial. E al comunei, dar se închiriază după terminarea orelor de sport de la şcoală. Am crezut că terenurile sunt proprietatea Consiliului local şi nu am ştiut de aceste avize care trebuie obţinute. Am greşit, dar ne-am oprit din construcţie şi facem demersurile necesare pentru obţinerea aprobărilor”, declară Niţă Chebac.

Profesorii susţin că, dacă ar fi existat o mai bună comunicare între primar şi şcoală, acesta ar fi aflat şi ar fi înţeles din timp că terenul nu poate fi luat pur şi simplu, după bunul său plac, ci ar fi trebuit respectate nişte proceduri legale.

„I-a cerut oprirea lucrărilor”

În urma sesizării depuse la Prefectură de ISJ, primarului de la Griviţa i s-au cerut explicaţii. „Pe 6 martie s-a depus la noi o adresă de la Inspectoratul Şcolar. Primarul din Griviţa va trebui să dea nişte explicaţii, dar până la clarificarea situaţiei, domnul prefect Emanoil Bocăneanu i-a cerut oprirea lucrărilor”, ne transmite purtătorul de cuvânt al instituţiei, Petrica Paţilea.

Foto: Bogdan Codrescu

Citit 3592 ori Ultima modificare Marți, 12 Martie 2013 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.