„Viaţa liberă” te ajută să iei bacalaureatul: Rezolvarea subiectelor la matematică (M2)

„Viaţa liberă” te ajută să iei bacalaureatul: Rezolvarea subiectelor la matematică (M2)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Profesoara Visilina Guiţă de la Colegiul Tehnic „Radu Negru” este cea care ne propune rezolvarea subiectelor la matematică (M2), (pentru profil tehnologic), date la bacalaureatul olimpicilor. CLICK PE IMAGINILE DE MAI JOS

Cine este profesoara Visilina Guiţă

Cu o experienţă de peste 30 de ani la catedră, profesoara Visilina Guiţă este dascăl cu gradul I la Colegiul Tehnic „Radu Negru”. A absolvit, în 1983, Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti. Are un masterat în management educaţional şi multe cursuri de formare, printre care unul pentru obţinerea unei diplome de specializare în informatică.

Datorită calităţilor sale profesionale îndeplineşte mai multe funcţii adiacente: profesor metodist la ISJ, responsabil al Catedrei de matematică din liceu, membru în comisia de organizare a Olimpiadei de matematică - faza locala şi judeţeană, membru în comisia de organizare a Concursului Naţional de Matematică „A. Haimovici”, membru în comisia de stabilire a subiectelor de la testarea iniţială, membru în comisiile de echivalare a studiilor şi verificarea documentelor şcolare a liceului, membru în cadrul Comisiei de asigurare a calităţii în învăţământ, membru al Comisiei Naţionale pentru olimpiada de matematică, membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România şi membru al echipei redacţionale a Revistei de Matematică din Galaţi, în care a şi publicat probleme. Din 2012 este membru al Corpului de experţi în educaţie.

A reuşit să le insufle elevilor săi dragostea pentru disciplina pe care o predă. Astfel, deşi provin de la un liceu tehnologic, aceştia au reuşit să obţină rezultate frumoase la concursurile şcolare şi la bacalaureat.

 

Mâine, subiectul la istorie

„Viaţa liberă” va continua toată săptămâna campania de publicare a rezolvărilor subiectelor date la sesiunea specială a bacalaureatului olimpicilor. Urmează rezolvarea subiectului la istorie, oferită de profesorul Sorin Langu, de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”.

Citit 7722 ori Ultima modificare Marți, 11 Iunie 2013 16:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.