Ce aduce 2014 în învăţământ/ Noutăţi importante pentru elevi şi profesori

Ce aduce 2014 în învăţământ/ Noutăţi importante pentru elevi şi profesori
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Notele obţinute de elevi în timpul anului şcolar devin mai puţin importante la admiterea lor la facultate sau la liceu * Simulare de bacalaureat şi la clasa a IX-a * Titularizarea se poate face în şase ani de la obţinerea notei 7,00 la concurs


Anul 2014 aduce câteva schimbări semnificative atât pentru elevii care susţin admiterea la liceu şi la facultate, cât şi pentru cadrele didactice care se prezintă la concursul de ocupare a posturilor în învăţământ.

Notele din şcoală, mai puţin importante

Începând din 2014, în calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.

Tot din 2014 se modifică şi cadrul general privind admiterea în învăţământul superior şi nu vor mai fi luate în calcul notele din liceu. Până acum, luarea în calcul a notelor din liceu era lăsată la latitudinea facultăţilor. Profesorii universitari, dar şi cei din preuniversitar sunt mulţumiţi de faptul că admiterea nu mai depinde în aşa mare măsură de notele obţinute de elevi la clasă, întrucât experienţa din ultimii ani a demonstrat că evaluarea nu este obiectivă.

Printre schimbările anunţate anul trecut se numără şi impunerea unei medii minime, de 5,00, pentru admiterea la liceu, începând din 2015. Cei care nu obţin minim 5,00 vor putea urma cursurile unei şcoli profesionale, care va dura trei ani, nu doi ca în prezent.

Anul 2014 aduce pentru prima dată simularea examenului de bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a, introdusă de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Conform informaţiilor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, simulările la clasele a XI-a şi a XII-a se vor organiza prin luna aprilie.

Încep evaluările naţionale din doi în doi ani

Tot din 2014, vor avea loc evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Legea educaţiei naţionale prevede introducerea a trei noi evaluări la nivel naţional, cu subiecte unice: la finalul claselor a II-a (scris-citit şi matematică), a IV-a (limba română - înţelegerea textului scris şi matematică) şi a VI-a (două probe transdisciplinare: limba română şi limba modernă I, matematică şi ştiinţe). Până în prezent, aceste evaluări s-au făcut în sistem pilot, pe un eşantion de şcoli.

Profesorii suplinitori calificaţi dau examen la şase ani

Din 2014, cadrele didactice netitulare calificate care obţin la concursul pentru ocuparea unui post în învăţământ cel puţin nota 7,00 au posibilitatea să se titularizeze timp de şase ani. Până în prezent, rezultatul la concursul de titularizare era valabil doar trei ani, iar concursul trebuia susţinut din nou, dacă nu erau disponibile posturi în acest interval. În anii anteriori, titularizarea se dădea anual, dacă profesorii nu obţineau minim 7,00 la concurs.

Din 2019, examene cu probe interdisciplinare

Totodată, Ministerul Educaţiei a anunţat la sfârşitul anului trecut că evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA, probele fiind interdisciplinare.

Reglementarea se va aplica elevilor care intră în clasa a V-a, respectiv, în clasa a IX-a, în anul şcolar 2015-2016, care vor fi pregătiţi din timp pentru acest tip de examene.

 

Citit 6302 ori Ultima modificare Luni, 20 Ianuarie 2014 15:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.