Salariile profesorilor vin cu întârziere din cauza birocraţiei

Salariile profesorilor vin cu întârziere din cauza birocraţiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din cauza unui ordin al Ministerului Finanţelor privind noile măsuri fiscal-bugetare, care a fost emis în decembrie şi pus în aplicare abia luna aceasta, zeci de mii de profesori din toată ţara îşi vor primi salariile cu întârziere de aproape o săptămână.

Inspectoarea generală Laura Marin s-a interesat care e situaţia la Galaţi: „Sunt comune în care profesorii ar fi trebuit să primească banii de pe data de 6 ianuarie, dar nu s-au făcut deocamdată plăţile. Din câte am înţeles, Ministerul Finanţelor a schimbat codurile IBAN, dar şi modul în care se fac ordinele de plată, acum fiind necesare mai multe hârtii. În plus, la noi salariile trebuie lucrate în Edusal, sistem coordonat de SIVECO. Din câte am înţeles, aceştia s-au apucat să adapteze programele conform noilor reglementări abia de miercuri, 8 ianuarie. Au fost câteva şcoli care şi-au făcut ordinele de plată scrise de mână, care şi-au primit salariile. Ni s-a promis că situaţia se va reglementa cât mai repede ca oamenii să-şi primească banii”, ne-a declarat Laura Marin.

Aceasta susţine că dascălii din municipiul Galaţi ar putea primi salariile la timp, având în vedere că zilele de plată sunt pe 12 şi 13 ianuarie, până atunci fiind suficient timp să se rezolve problemele birocratice.

Preşedintele executiv al SIP, Lidia Antoniu susţine că situaţia nu este una normală şi că ar fi trebuit să se ia măsuri din timp ca oamenii să-şi primească banii la data cuvenită: „În conformitate cu Codul Muncii, cei sunt vinovaţi de întârzierea salariilor cu trei zile sunt pasibili de sancţiune. Deci cei vinovaţi ar trebui să fie sancţionaţi!”.

Citit 2623 ori Ultima modificare Joi, 09 Ianuarie 2014 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.