Start la Olimpiada naţională de Industrie Alimentară
Foto: Foto: După susţinerea probei, candidaţii se relaxau în curtea colegiului

Start la Olimpiada naţională de Industrie Alimentară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei 79 de elevi participanţi la etapa naţională a Olimpiadei de Industrie alimentară, care provin din 31 de judeţe, au trecut, ieri, la Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna", prin focurile probei scrise. La ieşirea din concurs candidaţii au fost întâmpinaţi de profesorii însoţitori care le-au dat primul verdict în privinţa modului în care au rezolvat subiectele.

"Subiectele au fost destul de uşoare. Nu ştiu, deocamdată, dacă voi lua premiu, pentru că urmează şi proba practică", ne spune Mădălina Dumitraşcu, elevă în clasa a XI-a la Buzău. 

Proba practică va avea loc vineri, 11 aprilie, după care va urma festivitatea de premiere în amfiteatrul colegiului gazdă.

Fără excepţie, elevii şi profesorii oaspeţi din alte judeţe ne-au declarat că masa şi cazarea de la «Elena Doamna» sunt foarte bune, iar gazdele foarte drăguţe şi că nu se aşteptau să fie primiţi chiar atât de bine.

Organizatorii le-au mai pregătit elevilor participanţi şi vizite la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor şi la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, dar şi un spectacol oferit de elevii de la Liceul de Arte şi de la Palatul Copiilor.

Citit 2226 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Aprilie 2014 20:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.